Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Scandal de proporții - Directorul Centrului Chinologic Sibiu este acuzat de unul dintre cei mai buni dresori că l-ar fi lovit

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2012 ·

Scandalul de la şcoala de dresaj de la Sibiu, unitate de elită a Poliţiei Române, mocneşte de la sfârşitul anului trecut şi a ajuns şi în atenţia corpului de control al ministrului Administraţiei şi Internelor. Controlul a durat mai multe săptămâni, a fost încheiat vineri, iar acum sunt aşteptate rezultatele.

Viorel Scânteie, un instructor medaliat al şcolii, a reclamat la Poliţie că ar fi fost lovit de directorul Centrului, comisarul şef Crişan Lăzureanu. Dosarul la care există şi un certificat medico-legal a ajuns la Parchet, iar comisarul şef este cercetat pentru purtare abuzivă.

Directorul centrului neagă acuzaţiile

Contactat telefonic, Viorel Scânteie a susţinut că nu ştie despre ce este vorba, a sugerat să ne adresăm reprezentanţilor Centrului Chinologic, iar ulterior nu a mai putut fi contactat.

De cealaltă parte, comisarul şef Crişan Lăzureanu susţine că agentul s-ar fi lovit singur, după care l-ar fi acuzat pe el.

„Pe holurile instituţiei pe care o conduc am fost aşteptat de un coleg, un agent de poliţie, (...) care văzându-mă la o anumită distanţă a început să strige că de ce îl lovesc, drept pentru care s-a aruncat între două uşi pe care le-a deschis şi cu o foarte mare zarvă a început să se lovească cu capul de tocul uşii acuzându-mă că îl lovesc“, a declarat comisarul şef Lăzureanu, care susţine că incidentul ar fi avut loc în contextul unor cercetări care vizează mai multe presupuse nereguli care ar fi fost comise de agentul de poliţie.

Printre aspectele cercetate de corpul de control al ministrului se numără şi presupusa muncă într-o şcoală privată de dresaj în care agentul şi-ar desfăşura activitatea alături de fosta lui prietenă, şi ea instructor în cadrul centrului. Sunt verificate şi presupuse activităţi de care şeful Centrului susţine că a aflat abia la începutul acestui an, până atunci şti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 54 minute
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

DNA a prelungit măsura controlului judiciar pentru Iulian Dumitrescu, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Prahova şi susţinut pentru o nouă candidatură

News.ro acum o ora
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 2 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale