La Constanţa, Revoluţia din decembrie 1989 s-a susţinut ca la peluză, s-a scandat „Hai, Farul!“, s-a băut şi s-au mâncat seminţe. Totul, pe fondul „luptei eroice“ cu „teroriştii“. „Adevărul” dă astăzi ultima tuşă a tabloului revoluţionar din Constanţa, rezumând comicul şi absurdul venite odată cu libertatea.

Lasând afară din cadru sutele de morţi nevinovaţi şi revoluţionarii autentici care au ieşit în stradă înainte de 22 decembrie, tabloul evenimentelor din decembrie 1989 pendulează între derizoriu şi impostură. Este imaginea pe care posteritatea n-o va găsi în cărţile de istorie, imaginea reală a României din anul 1989, imaginea de la care a început democraţia caricaturală a ultimilor 21 de ani.

Constanţa n-a făcut excepţie. La fel ca în majoritatea oraşelor din ţară, destui oameni au intrat în Judeţeana de Partid imediat după fuga lui Ceauşescu au fost mai mult cu ochii după furat decât cu mintea la Revoluţie. S-au luat hainele din cuiere, televizoarele din birouri şi covoarele de pe holuri. Un cetăţean mai hotărât a furat chiar maşina primului-secretar şi a plecat cu ea, chit că nu avea permis de conducere.

Marina era prea mic

Regele oportuniştilor a fost Lazăr Cercel, un ţigan lăutar, care, pe lângă ocupaţia de muzicant pe diferite ambarcaţiuni de agrement, mai practica şi bişniţa cu aur şi geci de piele. Când s-a aflat de fuga lui Ceauşescu, iar lumea a început să iasă în stradă, Cercel se afla în anticamera primului-secretar, aşteptând să intre în audienţă. Dacă nu s-ar fi anunţat fuga dictatorului, probabil că lăutarul s-ar fi aruncat la picioarele primului-secretar, implorând iertare faţă de acţiunile ilegale care îi aduseseră interdicţia de a mai cânta pe navele de agrement.

N-a mai apucat s-o facă pentru că manifestanţii au luat cu asalt clădirea. Lazăr Cercel s-a transformat şi el în revoluţionar şi a de