Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia ignorată

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2012 ·

Nicuşor Dan ar putea fi primul primar cu care Bucureştiului să nu-i fie jenă.

Ar putea, dar nu va fi. Acesta este un „Don Quijote", neatins de osânza vulgară a bogăţiei gratuite, fără ca lupta să-i fie totuşi cu morile de vânt.

Nicuşor Dan va fi, poate, consilier - tot este un început de normalitate care nu trebuie ignorat. Simpla prezenţă a lui Nicuşor Dan în dezbaterea publică este importantă, căci odată cu el se va vorbi, nu se poate să nu se vorbească, şi despre ce mai poate fi salvat, şi cum mai poate fi salvat, în oraşul acesta pe care totuşi îl iubim înspăimântaţi.

Nu doctoratul în matematici la Paris îl garantează, ci concreteţea acţiunilor eficiente. Prin tot ce a făcut la „Salvaţi Bucurestiul", şi mai înainte la „Şcoala Normală Superioară Bucureşti", omul s-a dovedit un intelectual public adevărat într-o lume de sinecurişti de duzină. Nu ignoraţi aceste cuvinte: normal şi superior. Nu e uşor să le aduci la un numitor comun. Poate că acesta este, de fapt, cel mai mare succes al matematicianului Nicuşor Dan, cândva, în adolescenţă, cel mai bun din lume.

Nu a găsit rezolvarea Marii Teoreme a lui Fermat, cum visa în tinereţe (frumos vis, frumoasă tinereţe!), iar acum e prea târziu - s-a rezolvat. Bucureştiul reclamă însă şi el soluţii pe care minţile mediocre nu le pot genera.

Putem oricum să începem să întâmpinăm cu entuziasm decenţa. Suntem trăiţi printre stridenţe - normalitatea ne poate încă bucura, ne permitem să ratăm această dureroasă bucurie?

Mi-am epuizat iluziile. Nu salut o utopie, ci un om care acţionează cu sistem împotriva sistemului. George Orwell, scriitor britanic din secolul XX: „Când vezi oameni foarte educaţi privind cu indiferenţă la oprimare şi la persecuţie, te întrebi ce să dispreţuieşti mai mult: cinismul sau miopia lor". Şi mai mult: „Orice atac la adresa libertăţii intelectuale şi a conceptului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 14 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

News.ro acum o ora
Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse, infor

FOTO Praf saharian în Capitală: Bucureștenii și-au găsit mașinile acoperite de un strat roșiatic

G4Media acum o ora
Bucureștenii și-au găsit mașinile, miercuri dimineața, acoperite de un strat roșiatic, conform imaginilor transmise de cititori. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra Români

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum o ora
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°