Coregrafii uriaşe şi mesaje extreme în Turcia » "Leul" Galatei devorează oraşul!
Duminică, facţiunea ultrAslan a roş-galbenilor a ridicat simbolul clubului deasupra metropolei la derbyul cu duşmanii de la Fenerbahce.
La turci nu se interzice nimic. Nici coregrafii, nici bannere, nici mesaje. Toate radicale, dure, războinice!
Duminică, facţiunea cea mai de temut a galeriei lui Galatasaray, ultrAslan, a pregătit o coregrafie spectaculoasă la derbyul cu Fenerbahce (1-2), din play-off-ul pentru titlu. Cu cîteva minute înainte ca echipele să iasă pe teren, întreaga peluză de la stînga tribunei oficiale s-a transformat într-o mare de plăcuţe roş-galbene, pe care se reliefau emblema şi anul fondării clubului: 1905.
Apoi, dintre suporteri, s-a ridicat uriaşul "leu", spiritul Cim-Bom-Bom, o fiară ce devorează metropola, reprezentată de imaginile podurilor ce traversează Bosforul şi ale faimoaselor moschei din Istanbul. Lîngă ele, macheta TT Arena, stadionul de 250 de milioane de euro. Forţa noii Galata.
Toate aceste simboluri-gigant au fost realizate dintr-un material plastic dublat de carton şi înălţate pe sîrme cu ajutorul unor macarale fixate de acoperiş!
Între cele două inele, o declaraţie agresivă la adresa duşmanilor de moarte, suporterii Fenerului: "Daţi foc arenei voastre! Priviţi aici adevăraţii fani!".
O săptămînă au repetat membrii ultrAslan coregrafia pentru derby. A ieşit fantastic. Şi nimeni nu le-a confiscat nimic.
A plîns Terim cînd a văzut!
Pe 26 februarie, la un alt derby al Galatei, cu Beşiktaş (3-2), aceiaşi ultraşi roş-galbeni i-au dedicat coregrafia lui Fatih Terim, cel mai mare antrenor din istoria clubului, care a revitalizat echipa în ultimul sezon. O replică uriaşă a tehnicianului s-a ridicat din peluză.
Mesajul: "Să-i strivim şi să mergem mai departe!". I-au dat lacrimile lui Terim cînd a