Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei medici buzoieni, trimişi în judecată pentru ucidere din culpă

Publicat in Adevarul, joi 21 martie 2013 ·

Trei medici din Buzău au fost trimişi în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru ucidere din culpă. Medicii Rodica Sârbu, Cristina Iordache (Merticariu) şi Mariana Barna sunt acuzate de neglijenţă şi ”neluarea măsurilor necesare”, rezultând decesul unui pacient, pe data de 13 iulie 2007.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatelor Rodica Sârbu, Cristina Iordache (fostă Merticariu) şi Mariana Barna, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

Potrivit rechizitoriului întocmit, procurorii au reţinut că la datele de 7 iulie 2007 şi 8 iulie 2007 inculpata Sârbu Rodica, medic la Spitalul Judeţean Buzău, specialitatea endocrinolog, l-a consultat la Camera de gardă a spitalului pe pacientul N.V. şi i-a stabilit un diagnostic şi un tratament eronate, întrucât nu a efectuat un minim de investigaţii paraclinice obligatorii, care ar fi permis stabilirea unui diagnostic corect şi instituirea unor măsuri terapeutice adecvate, atitudinea sa neglijentă ducând ulterior la complicaţii grave.

La data de 9 iulie 2007, în calitate de medic specialitatea boli infecţioase la Spitalul Judeţean Buzău, inculpata Cristina Iordache l-a internat pe pacientul N.V. în Secţia de Boli Infecţioase şi i-a stabilit un diagnostic şi un tratament eronate, întrucât nu a efectuat un minim de investigaţii paraclinice obligatorii, care ar fi permis stabilirea unui diagnostic corect şi instituirea unor măsuri terapeutice adecvate, atitudinea sa neglijentă ducând ulterior la complicaţii grave.

În ziua de 12 iulie 2007, în calitate de medic specialitatea pediatrie, fiind de gardă la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău, inculpata Mar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei

News.ro acum 33 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum o ora
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum o ora
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Vremea

București
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale