Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii de excepţie!Elevii de liceu şi-au plimbat roboţeii prin Muzeul de Ştiinţele Naturii din Galaţi

Publicat in Adevarul, vineri 25 februarie 2011 ·

Tinerii care activează în Clubul de robotică al Colegiului Cuza le-au arătat elevilor din Galaţi cum s-ar putea supravieţui într-un scenariu uşor apocaliptic.

Membrii „Clubului de Robotică" al Colegiului Naţional "Al. I. Cuza" din Galaţi, singurul club de profil din oraş, şi-au prezentat cel mai nou experiment în faţa unui public numeros prezent la Muzeul de Ştiinţele Naturii.

Ideea pare desprinsă dintr-un film SF, dar are rădăcini adânci într-o realitate extrem de tristă.

Aşa se face că acţiunea experimentului se desfăşoară undeva în anii 2030, când Pământul are şapte miliarde de suflete şi resurse de hrană din ce în ce mai puţine. Elevii şi-au imaginat că forţele lumii au construit câţiva roboţi pe care i-au trimis pe alte planete pentru a căuta resurse.

Este interesant faptul că elevii chiar aveau un roboţel programat să găsească magneţi cu ajutorul senzorilor, să distingă zone cu radiaţii sau să deosebească soluţiile bazice de acizi.

„Am pus în două boluri de sticlă lapte şi cola. Robotul nostru - un model LEGOMINDSTORM - a depistat cu brio soluţiile şi ne-a anunţat, vizual şi audio, despre fiecare tip de lichid", ne explică unul dintre membrii clubului.

Elevii prezenţi au rămas impresionaţi de abilităţile roboţelului şi i-au asaltat pe membrii clubului cu zeci de întrebări.

Cercul de robotică de la Cuza a luat fiinţă în anul 2010, din dorinţa de a stimula elevii în aplicarea şi dezvoltarea cunoştinţelor de informatică.

Membrii acestui cerc au participat deja la prezentări internaţionale cum ar fi "High school physics/inovative teaching-gates to research2", conferinţă desfăşurată anul trecut în Israel.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 4 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

China consideră atacul Iranului asupra Israelului drept ”un exercițiu al dreptului la autoapărare”

Ziare.com acum 54 minute
China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", în timpul unei convorbiri telefonice între miniştrii de externe ai celor două naţiuni, luni, transmite CNN. Ministrul chinez de externe Wang Yi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentr

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 8 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Rapid fără victorie în play off-ul Superligii, după a patra înfrângere, în faţa lui Sepsi OSK

Mediafax acum 9 ore
Golul din ultimul minut suplimentar de joc al croatului Gabriel Debeljuh a adus luni victoria celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe în ultimul meci al etapei a patra a play off-ului Superligii la fotbal. Covăsnenii au învins Rapid Bucureşti, pe Stadionu

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 12 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Manifestanţi pro-palestinieni au blocat podul Gold Gate din San Francisco. "Blocadă economică globală pentru eliberarea Palestinei" VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Manifestanţi pro-palestinieni au blocat luni podul Gold Gate din San Francisco, imagini aeriene arătând întreaga deschidere plină de trafic pe o direcţie, în timp ce benzile din cealaltă direcţie erau goale, transmite France24. Demonstranţii pro-pal

Lockheed câștigă un contract de apărare antirachetă din SUA în valoare de 17 mld. dolari

HotNews acum 8 ore
Lockheed Martin LMT.N a primit un contract de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea următoarei generații de interceptoare care ar proteja Statele Unite împotriva unui atac cu rachete balistice intercontinentale, au declarat pentru Reuters două su

Vremea

București
acum

20°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

10°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°