Elena Bonner (nascuta Lusik Georghievna Alikhanova) face parte din categoria intelectualilor sovietici care ajung la contestarea regimului dupa o perioada - in cazul ei, destul de indelungata - de speranta si credinta in idealul comunist. Saptamina trecuta a incetat din viata Elena Bonner, una dintre personalitatile cele mai respectate ale dizidentei in timpul regimului sovietic, si totodata sotia celebrului fizician si militant pentru drepturile omului, Andrei Saharov. Pentru multi est-europeni, vocea si ideile ei, cunoscute mai ales gratie transmisiunilor postului Radio Europa Libera / Libertatea, au reprezentat o sursa de curaj si incredere, o dovada a faptului ca, in anumite conditii, rezistenta deschisa impotriva sistemului totalitar este posibila. Notorietatea si respectul ce-l inconjurau pe plan international pe Andrei Saharov au complicat, indiscutabil, sarcina organelor represive sovietice. Din acest punct de vedere, anul 1975 a reprezentat un moment decisiv. Semnarea la Helsinki a Actului Final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, cu faimosul sau "cos III" ce includea internationalizarea problematicii drepturilor omului, a intarit si incurajat miscarile de protest din intregul lagar socialist (se stie foarte bine ca nici Romania nu a ramas imuna la acest proces). Apoi, foarte important, in acelasi an, Andrei Saharov primeste Premiul Nobel pentru Pace, in semn de recunoastere pentru modul in care savantul - care in trecut contribuise la dezvoltarea programului nuclear sovietic - se raporta la nevoia dezarmarii si la dimensiunea morala a stiintei si tehnologiei, precum si la conexiunile intre aceste valori si libertatile individuale. In acest punct, se poate face o paralela cu atitudinea regimului fata de cealalta mare personalitate a dizidentei din epoca, Aleksandr Soljenitin, el insusi laureat al Premiului Nobel pentru Literatura, in 197