Cluj-Napoca este oraşul cu cea mai mare concentraţie de firme IT din ţară, cu excepţia Capitalei, iar creşterea interesului faţă de acest domeniu este văzută de specialişti ca o „minune”.
Clujul a ajuns pe locul doi în ţară pe piaţa IT, supranumită „piaţa viitorului”, consideră Todi Pruteanu, platform strategy manager la Microsoft România.
„Clujul se vede în România ca o minune. Noi, cei din restul ţării, vă vedem ca fiind «Grupul de la Cluj» pe piaţa IT, un grup despre care nu ştim foarte multe, dar ai cărui membri realizează multe”, a spus Pruteanu, expert în tehnologie şi software în cadrul giganticei companii americane.
Acest lucru se datorează şi marilor universităţi prezente în Cluj-Napoca, care transformă, încă de pe băncile facultăţii,tinerii pasionaţi de internet, tehnologie şi software în specialişti. „Atâta timp cât şcoală e, nu trebuie să ne facem probleme”, a afirmat Todi Pruteanu.
Prezent la prima conferinţă de hosting din România, care a avut loc vineri în Cluj-Napoca, Todi Pruteanu a rămas uimit în momentul în care a observat participanţii la conferinţă. „Priviţi ce copii vorbesc de tehnologie, de hosting. Aici e noua generaţie de business”, a spus acesta.
Specialistul şi-a amintit de una din revelaţiile online-ului românesc, care s-a născut la Cluj în urmă cu doi ani, creat de cinci „puşti”:
„Mă gândesc şi acum la Trilulilu, povestea-minune a online-ului românesc. Îmi amintesc că, la început, clujenii care au creat site-ul îl promovau trimiţând invitaţii în campusurile studenţeşti, dar iată, acum, au ajuns numărul unu în ţară”, a adăugat acesta.
Tot Clujul este şi primul partener certificat al Microsoft, potrivit lui Pruteanu, în opinia căruia perioada de criză este un avantaj pentru acest mediu tehnologic, majoritatea companiilor înregistrând creşteri, deoarece, ne-a explic