Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Dobra a lăsat PDL pentru UNPR

Publicat in Adevarul, vineri 20 aprilie 2012 ·

Senatorul PDL Nicolae Dobra s-a înscris în UNPR, urmând să candideze la Primăria municipiului Sebeş din partea acestui partid, iar anunţul oficial privind plecarea sa din PDL îl va face, luni, în Senat.

Nicolae Dobra a declarat, astăzi, că a decis să plece din PDL deoarece intenţionează să candideze la Primăria Sebeş, iar PDL nu l-a susţinut pentru această candidatură, notează Mediafax.

"Eu am dorit să candidez la Primăria Sebeş, dar nu am fost varianta aleasă de PDL. În această situaţie, nu am vrut nici să faultez actuala guvernare pentru că o consider o guvernare bună şi am ales variata să merg la UNPR" a spus Dobra.

Dobra a afirmat că s-a înscris în UNPR, dar nu şi-a dat demisia din PDL deoarece, conform legii partidelor politice, înscrierea la un alt partid presupune automat demisia din cel în care fusese până atunci membru.

El a spus că anunţul privind plecarea sa din PDL îl va face oficial, luni, în Senat.

Secretarul general al PDL Alba, Alexandru Pereş, a declarat, astăzi, că a avut o discuţie cu senatorul Nicolae Dobra privind demisia acestuia şi a recunoscut că avea de mult timp "nişte semnale" în acest sens.

"Din punctul meu de vedere, ştirea a venit brusc, cu toate că aveam nişte semnale că într-adevăr ar exista o oarecare dorinţă. E o decizie pripită, pe care o respect. În orice caz, domnul senator a fost şi este un politician versat şi lucid, e un matematician experimentat, care cred că îşi calculează paşii şi în viaţă şi în politică", a spus Pereş.

El a precizat că Dobra nu poate fi numit un trădător sau un traseist deoarece "rămâne să susţină actuala putere".

Nicolae Dobra este senator PDL din 2008, după ce anterior fusese consilier local în Sebeş. Dobra este colonel în rezervă, iar în perioada 1972-2001 a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul unor structuri militare din judeţul Alba.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum o ora
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 48 minute
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Hunedoara: Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o stradă din Orăştie / Dosar penal de moarte suspectă

News.ro acum 39 minute
Un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la decesul bărbatului şi au desch

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 2 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Ploi și vânt anunțate în toată țara. Zonele care intră sub cod galben

Adevarul acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și vânt puternic pentru întreaga țară, valabil până joi. Pe alocuri vor apărea chiar și ninsorile. Fenomenele extreme vor aduce cantități mari de apă.

Klaus Iohannis, despre decizia privind retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: nu este un mare succes

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a comentat pe scurt decizia coaliţiei PSD-PNL privind retragerea candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Nu este un mare succes, a spus şeful statului.

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum o ora
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, primit de preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, în a doua zi a vizitei oficiale la Seul: Suntem hotărâţi să extindem cooperarea bilaterală, pe baza unui Parteneriat strategic solid - FOTO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, în a doua zi a vizitei oficiale la Seul, de preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol. El afirmă că România este hotărâtă să extindă cooperarea bilaterală româno-coreeană, pe baza unui Parteneriat strate

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°