Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendumul lui Băsescu încaieră PSD şi PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

Majoritatea parlamentară a respins solicitarea preşedintelui privind referendumul pentru unicameral. PSD a votat alături de PDL, în timp ce PNL s-a opus Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Votul dat ieri în plenul Legislativului a fost extrem de strâns - 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri - iar parlamentarii USL au fost divizaţi. PNL a votat în bloc împotriva cererii preşedintelui de convocare a unui referendum pentru introducerea parlamentului unicameral. În schimb, majoritatea pesediştilor au votat „pentru”, alături de PDL. Numărul de voturi a fost insuficient pentru a aproba solicitarea preşedintelui, dar de ajuns ca să declanşeze un scandal în USL.

Imediat după vot au început acuzaţiile între aliaţi. „Avem în programul USL Parlament bicameral, e de neînţeles cum aţi votat pentru referendum”, a spus Puiu Haşotti, liderul senatorilor liberali.

După câteva ore a venit şi replica PSD. „Grupurile PSD şi UNPR din Camera Deputaţilor şi Senat îşi exprimă surprinderea faţă de decizia colegilor din PNL şi PC de a vota împotriva proiectului de hotărâre privind avizul consultativ referitor la organizarea şi desfăşurarea unui referendum. Decizia grupurilor PNL şi PC vine după ce în cadrul Uniunii Social Liberale s-a convenit în favoarea unui vot pentru adoptarea acestei hotărâri”, se afirmă într-un comunicat semnat de Ilie Sârbu şi Marian Neacşu, liderii celor două grupuri.

Liberalii nu-şi amintesc nimic

Liberalii spun că nu a existat un asemenea acord. „Am discutat cu premierul ieri (luni - n.r.) şi m-a asigurat că PSD vede aceste lucruri aşa cum le vedem şi noi”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu. „În ce priveşte votul celor din PSD, nu îmi este foarte clar cum au votat. Probabil efectul coabitării se traduce şi în felul acesta”.

Traian Băsescu nu poate decât să se amuze de gâlceava din USL, dat fiind că votul Parlament

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Clotilde Armand, trimisă în judecată pentru ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” / S-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei / Reacţia primarului: Un caz penibil

News.ro acum 19 minute
Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum 39 minute
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 43 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°