Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pustai înaintea partidei de pe Bega: "Oţelul e favorită la titlu, nu Poli"

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 februarie 2011 ·

Antrenorul medieşenilor crede că menţinerea lui Eric, dorinţa derevenire în prim-plan a lui Bratu şi forţa grupului sunt atuurileechipei pentru 2011.

Domnule Pustai, sunteţi mulţumit de cum aratălotul?

Avem un lot echilibrat, nu foarte mare, dar e discutabil dacă e maibine sau nu să ai un lot foarte numeros. Avem 22 de jucători plus 4portari şi sunt mulţumit de transferuri. Am avut multe meciuriamicale în ideea că returul va fi foarte comprimat.

E mai puternică echipa decât în tur?

Nu putem face comparaţii acum. Aşteptaţi să se reia campionatul! Euzic că sunt lucruri diferite pentru că e o pauză foarte mare. Toatălumea s-a întărit şi urmează o luptă şi mai aspră. Am renunţat lajucătorii care au jucat mai puţin, au venit alţii şi vom vedea cumvor reacţiona.

Mutarea iernii la Gaz Metan este menţinerea lui Eric în lot sautransferul lui Bratu?

Revenirea lui Eric nu o putem trece la transferuri. Bratu e unjucător important şi sperăm că această mutare va da roade.

"Eric nuva fi afectat"

Va fi sau nu afectat Eric de ratarea transferului laKarpaty Lvov?

El a pierdut o parte destul de importantă din pregătire, dar îşi vareveni. Nu cred că va fi afectat nici psihic. Aceste probleme n-arfi existat dacă nu erau unele neînţelegeri.

Bratu e cel mai celebru jucător care vine la Mediaş. Va fio presiune în plus pentru el?

Nu cred, pentru că la noi se pune accentul pe colectiv. Oricum, eleste un jucător matur, care îşi doreşte să revină în prim plan.Bratu e obişnuit cu presiuni mult mai mari.

Locul cinci e maximum ce poate fi atins cu acest lot sau sepoate vorbi de cupele europene?

Nu ştiu dacă ar trebui să se vorbească de cupele europene din acestan. Probabil în mintea oamenilor există această speranţă, dar noitrebuie să ne gândim cum să consolidăm poziţia din tur. Există o

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 10 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°