Mulţumim, Salman Rushdie! Cunoscându-vă de aproape, am înţeles de ce nu avem noi niciun scriitor de talia dumneavoastră.

Ieri, la „Adevărul“ a fost o zi mare. În timp ce politicienii se isterizau în alianţe şi contraalianţe vocale, în redacţia ziarului a poposit Salman Rushdie.

Un nume celebru, un cetăţean planetar, un scriitor magnific. Timp de o oră, acesta a dialogat - cu o naturaleţe rar întâlnită pe la noi - cu câteva zeci de tineri dornici să-i citească truda în cutele frunţii, să-i simtă respiraţia, să-i vadă mâinile capabile de capodopere.

Timp de o oră, n-am simţit nicio urmă de infatuare în cuvintele maestrului. Are 62 de ani, o duzină de cărţi memorabile şi niciun aer de superioritate. Îşi poartă celebritatea cu o modestie rară, însoţit la fiecare pas de simţul umorului.

Răspunde unei glume cu două glume, întoarce unui zâmbet două zâmbete. La 62 de ani, are entuziasmul unui puştan care visează să ajungă mare scriitor. Atâta doar că el, Salman Rushdie, este deja un mare scriitor. Şi nu de azi, de ieri, ci de câteva decenii.

Cetăţeanul indo-britanic Salman Rushdie, condamnat la moarte de ayatollahi şi protejat de serviciile secrete ale tuturor ţărilor pe care le vizitează, nu se sfieşte să mănânce o prăjitură, să decojească o banană sau să bea un pahar cu apă dintre cele aflate pe masă. Nu merge cu degustătorul după el, pentru că demenţa călăilor săi nu l-a împins la paranoia.

Semnează autografe cu plăcerea unui scriitor debutant. Face poze cu toţi la un loc şi cu fiecare pe rând. Iar când e solicitat să meargă în studioul foto, urcă la etaj fără să strâmbe din nas. Anii de succes l-au învăţat ceva esenţial: celebritatea nu trebuie să ştirbească umanitatea.

Salman Rushdie vorbeşte despre Premiul Nobel cu o lejeritate dezarmantă, deşi este considerat unul dintre marii nedreptăţiţi ai ultimilor ani. Pentru întreaga sa o