Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barilul de petrol va depăşi 100 de dolari în 2011

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Cotaţiile petroliere vor depăşi 100 de dolari pe baril la începutul anului 2011, în contextul în care cererea globală de produse petroliere va creşte, susţin specialiştii companiei de consultanţă şi cercetare Bernstein Research, citaţi de Reuters. Aceştia se aşteaptă ca preţul ţiţeiului să rămână în jurul cotaţiei de 75 de dolari pe baril sau chiar mai puţin în următoarele luni, urmând să cunoască un nou boom anul viitor. Prognoza se bazează pe estimarea Fondului Monetar Internaţional, potrivit căreia economia globală va creşte în termeni reali cu 2,5% în 2010.Aceasta este cea mai optimistă previziune lansată în ultima vreme cu privire la revenirea pieţei petroliere.

În urmă cu două săptămâni, un sondaj realizat de Reuters în rândul analiştilor de profil arăta că media cotaţiilor petroliere va fi de circa 73 de dolari pe baril în 2010, după o valoare de 58,23 dolari la nivelul acestui an. În prezent, barilul oscilează în jurul valorii de 70 de dolari, în creştere cu 59% faţă de începutul anului.

Însă raportul dintre cerere şi ofertă nu este singurul care face legea pe piaţa petrolieră. „Unul dintre motivele pentru care preţul petrolului este atât de volatil este capitalul speculativ. Pe viitor sperăm că va fi redus, iar preţul va fi influenţat doar de dimensiunea cererii“, au declarat, pentru „Adevărul“, oficialii companiei petroliere MOL.

Ca reacţie la condiţiile pieţei, companiile îşi asigură livrările prin contracte solide, pe termen lung, sau prin achiziţia unor câmpuri petrolifere bogate în rezerve. Mulţi din marii petrolişti au început să se axeze din ce în ce mai mult pe surse alternative de energie. „Regenerabilele vor creşte, desigur, însă energia primară a lumii va proveni din hidrocarburi mai multe decenii de acum înainte“, ne-au spus, la rândul lor, reprezentanţii BP.

Aceştia au arătat că rezervele g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 23 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 39 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 21 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Ziua porților deschise la o școală care formează meseriași

Ziarul Vaii Jiului acum 2 ore
Săptămâna altfel este un bun prilej de a cunoaște spre exemplu oportunitățile de studiu din viitor. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și-a deschis porțile pentru viitori posibili elevi, tineri dornici să deprindă tainele unei meserii. Joi, 25 april

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°