Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda îl prezintă, la Moscova, pe Kazamai

Publicat in Gandul, marți 26 august 2008 ·

Mazda prezintă, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Moscova, conceptul crossover Kazamai. Maşina, a cărei denumire înseamnă, în limba japoneză, “răscruce de vânturi” are un aspect dinamic şi atletic la exterior şi, spre deosebire de alte modele, înglobează motive tridimensionale de-a lungul caroseriei, ce simbolizează mişcări naturale, foarte puternice. Conceptul are o lungime de 4,52 m şi o lăţime de 1,93 m, fiind puţin mai mare decât actuala Mazda3. Înălţimea de doar 1,5 m şi linia joasă a acoperişului îi conferă acestui concept un aspect sportiv. Capota este mai joasă în centru decât pe laterale, fapt ce scoate în evidenţă pasajele roţilor ce adăpostesc anvelope de 22 de inchi. Kazamai poate transporta până la 4 pasageri, care vor beneficia de confortul şi funcţionalitatea unui SUV. Mazda a proiectat Kazamai astfel încât acesta să aibă un consum de combustibil redus şi un nivel de emisii de CO2 scăzut. Două dintre obiective au fost ca acest concept să fie cu 10 la sută mai aerodinamic şi cu 100 kg mai uşor decât alte modele din aceeaşi clasă. La acest model au fost folosite materiale foarte uşoare şi noi tehnologii de procesare şi de îmbinare a componentelor, iar capota, şasiul şi blocul motor au fost realizate din aluminiu sau aliaje care conţin aluminiu.

În ceea ce priveşte trenul de rulare, Mazda Kazamai este echipat cu motorul de nouă generaţie de 2l DISI (injecţie directă cu aprindere prin scânteie), aflat în plin proces de evoluţie şi cu o cutie de viteze automată cu şase trepte. Se estimează că noul motor, în combinaţie cu elementele aerodinamice şi foarte uşoare, ar putea avea un consum şi un nivel de emisii reduse cu aproximativ 30 la sută faţă de actuala motorizare de 2l pe benzină.

Kazamai beneficiază de o caroserie specială, bazată pe o structură uşoară şi foarte rezistentă la impact. În lista de dotări de siguranţă activă se reg

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 56 minute
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

DNA a prelungit măsura controlului judiciar pentru Iulian Dumitrescu, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Prahova şi susţinut pentru o nouă candidatură

News.ro acum o ora
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 2 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale