Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super reportaj din locul în care Piţi e "cel mai iubit dintre pământeni": "Mai bine salva Craiova decât naţionala"

Publicat in Pro Sport, vineri 17 iunie 2011 ·

Nicăieri nu e mai iubit şi mai stimat Victor Piţurcă decât însatul său natal. Locuitorii din Orodel îi ţin pumnii celui maiiubit fiu al comunei şi abia aşteaptă să îl vadă din nou calificândnaţionala la un turneu final.

Nu e deloc uşor să ajungi la Orodel. La aproape 70 de kilometri deCraiova, după ce te strecori pe un drum şerpuit şi anevoios, ajungipe meleagurile natale ale lui Victor Piţurcă. Satul său pare caoricare altul din România la prima vedere, cu oameni sărmani,îmbătrâniţi timpuriu şi cu o grămadă de griji. Când rosteşti însănumele lui Victor Piţurcă, totul se schimbă. Cel mai iubit fiu alsatului e mândria copiilor de grădiniţă, a tinerilor şi avârstnicilor deopotrivă. Toţi tresar atunci când îl văd latelevizor şi îl aşteaptă cu nerăbdare să mai treacă pe acasă.

"Mai binesalva Craiova decât naţionala"

Cum intrăm în Orodel, oprim prima căruţă pe care o vedem trecând pestradă şi întrebăm de Piţi. "Aaaa, păi Victor e vecin cu mine", neanunţă Ion Albu. "Ce să vă spun despre el? Mai trece pe aici, e ombun, nu a uitat de satul lui", îşi continuă vecinul povestea. Eîntrerupt de Costel Bărbosu, aflat cu el în căruţă: "Dom'le, săştiţi că mai bine era dacă rămânea la Craiova, făcea echipă dinŞtiinţa! Trebuia să nu plece de acolo, să stea, indiferent desituaţie, să salveze echipa. Acum asta a fost. E bine că a venit şila naţională, sper să o califice acum, dar e greu. Ştiţi cum e,când nu prea ai cu cine…".

Cişmeapentru săteni

Domnul Albu îşi lasă vecinul acasă şi se oferă să fie ghid prinOrodel. Părăsim asfaltul şi ajungem într-o zonă superbă, între douădealuri. În vale e cişmeaua pe care sătenii au construit-o dinbanii lui Victor Piţurcă. Pe cişmea e scris cu litere mari numeleselecţionerului, dar şi al celor care au ridicat-o. "Am muncit şieu la cişmeaua asta. Ne ajută foarte mult, a fost un gest dinsuflet

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 6 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 5 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 8 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Un lot de trei avioane F16 cumpărate din Norvegia au fost recepționate la Câmpia Turzii

Wall-Street.ro acum 5 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii, urmând să intre în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare, a informat Ministerul Apărării Naţi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 10 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°