Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tablou de Ion Ţuculescu estimat între 90.000 şi 140.000 de euro, scos la licitaţie la Artmark

Publicat in Adevarul, marți 17 decembrie 2013 ·

Licitaţia de iarnă, ediţie aniversară "Artmark - După 5 ani" se desfăşoară miercuri, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti.

Tabloul "Păpuşile, norul şi fluturii", estimat la 90.000 - 140.000 de euro, pictat de Ion Ţuculescu în 1957, va fi scos la vânzare miercuri, la licitaţia de iarnă a casei Artmark.

Licitaţia organizată de casa Artmark la împlinirea a cinci ani de activitate aduce laolaltă o impresionantă serie de capodopere ale celor mai valoroşi pictori români: cinci opere de Nicolae Tonitza, patru opere de Theodor Pallady şi tot atâtea de Dumitru Ghiaţă, câte trei opere semnate de Gheorghe Petraşcu, Ion Ţuculescu şi Nicolae Dărăscu, dar şi Ştefan Câlţia, Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu - pentru a enumera doar câteva dintre vedetele serii de miercuri. În spaţiul emblematic al Ateneului Român, publicul iubitor de artă şi colecţionarii vor licita pentru mai bine de 200 de loturi, a căror valoare totală depăşeşte 1,5 milioane de euro.

Seara de miercuri îşi propune un traseu de-a lungul a trei secole de istoria artei româneşti, ce parcurge toate marile curente, de la clasicism, simbolism şi tradiţionalism, prin impresionism, postimpresionim, avangardă şi expresionism, până la postmodernism, neoavangardă şi contemporană.

Multe dintre operele licitaţiei sunt încărcate de substratul autobiografic al artiştilor. "După război", tablou pictat de Nicolae Tonitza în 1923 (valoare estimativă: 9.000 - 16.000 de euro), se remarcă a fi o operă profund expresionistă, definitorie pentru creaţia artistului în etapa ulterioară Primului Război Mondial.

În perioada 1919 - 1924, Tonitza manifestă o preocupare accentuată pentru experienţa războiului, când, mobilizat şi trimis pe front în prima linie, cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi ajunge în lagărul de la Kârdjali. Colegii de suferinţă i-au fost timp de aproape doi ani modele p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 23 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 38 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 2 ore
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°