Economia României creşte, în timp ce economiile principalelor state UE stagnează. Ba chiar PIB-ul nostru are premise de majorare explozivă dacă ne luăm după ziarele de specialitate: Românii au cheltuit 2,5 miliarde de euro pe medicamente în 2012, iar în 2013 ar putea da cu 10% mai mult. Şi un lucru la fel de îmbucurător e acela că PIB-ul e susţinut cu mărfuri Made in Romania, nu din import. Adică, după cum conduce Dacia în topul înmatriculărilor de maşini noi, la fel se întâmplă cu Algocalminul în clasamentul celor mai vândute medicamente după volum: 11 milioane.
Singura problemă ar fi aceea că pe creşterea economică obţinută în acest fel nu se poate pune şi eticheta de “sănătoasă”, fiindcă în clasamentul celor mai mari vânzări după valoare se găsesc medicamente pentru afecţiuni respiratorii, cancer şi hepatită.
Ceea ce nu se poate nega însă este că economia românească recuperează. În 2007, agenţiile de ştiri şi ziarele scriau că piaţa românească a medicamentelor fără prescripţie ocupă locul patru mondial după rata de creştere. În 2008, segmentului medicamentelor pentru afecţiuni cardiovasculare devenea cel mai competitiv dintre toate. Iar anul 2009 relansa piaţa antidepresivelor.
În 2012, consumul de medicamente pe cap de locuitor s-a dublat faţă de 2005, ceea ce înseamnă că decalajul faţă de Europa s-a micşorat semnificativ. Românii contribuie mai ales cu inima la relansarea economiei, dar încep să se producă mutaţii importante în structura producţiei şi vânzărilor. Dacă ne uităm pe străzile Bucureştiului, dar şi ale altor oraşe mari, observăm că locul multitudinii de farmacii e luat încet-încet de companiile de pompe funebre.
Bineînţeles că şi ele recurg la o publicitate agresivă. De pildă, cel care achiziţionează un voucher de 40 de lei, beneficiază de o reducere de 25%, putând fi înmormântat precum vedetele - Ion Dolă