Spuneam într-un editorial apărut în iunie 2009 („Antreprenori cu mâ­ne­cu­ţe”) că a fi contabil nu-i totuna cu a fi antreprenor. Fiindcă una-i să construieşti un buget asumând nişte ve­ni­turi la întâmplare din lista anului pre­cedent, şi alta e să ai un plan care să ţină cont de reducerea „business”-ului, a puterii de cumpărare, a lichidităţii, şi să iei măsuri pentru a revitaliza mediul economic. Contabilitatea are „defectul” că nu percepe riscurile, ci doar le constată. Acestea fiind spuse, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu veniturile bugetare în 2011, pentru că dacă se va consemna încă o scădere-re­cord, înseamnă că aceia care trebuie „restructuraţi” nu sunt înca­sa­torii de la ghişee, ci şefii lor, numiţi po­litic.

Dar mai remarcam în urmă cu un an şi jumătate că gândirea „cu mânecuţe” nu se rezumă la administratorii de la stat. Exemplificând că produsele de bază s-au scumpit în primele luni din 2009, deşi piaţa cerea reduceri de preţuri. Asta înseamnă că nişte contabili travestiţi în ma­nageri au luat cursul de 4,3 lei/euro şi l-au transferat în preţuri, fără să ţină cont de premisele de micşorare a con­su­mului. Un antreprenor autentic şi-ar fi dat seama că luând o asemenea decizie nu va face decât să amplifice trendul de scădere a cererii pe sea­ma şomajului generat de reduce­rea propriei profitabilităţi. A trebuit în­să ca managerilor cu dispensă să le releve contabilitatea pierderile, pen­tru a lua decizia scăderii pre­ţu­rilor. Acum ei nu-şi mai pot reangaja salariaţii-consumatori concediaţi, ci doar să se resemneze în faţa unor vo­lume de vânzări mai mici. Aşa se ex­plică de ce şomajul a crescut la noi într-un ritm mai accentuat decât în re­giune şi de ce încrederea în consum – care înglobează teama de şomaj – s-a depreciat masiv...

Observam aceste lucruri la ju­mă­tatea anului 2009, spunând că schimbarea contabililor travestiţi în mana­