Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă, într-un comunicat, că a colectat cu 8,1% mai mult în primele 10 luni ale anului 2012, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Suma adunată se ridică la aproape 95 de miliarde de lei.
„Veniturile colectate de ANAF în primele 10 luni ale anului 2012 la bugetul de stat au înregistrat o creştere cu 8,1%, faţă de perioada similară a anului trecut. În termeni nominali, veniturile au crescut cu 7.096,5 milioane de lei, de la 87.762,9 milioane de lei în anul 2011 la 94.859,4 milioane de lei în 2012“, se arată în comunicatul ANAF.
Scade evaziunea, cresc încasările
„Este important că reuşim constant să colectăm mai mult decât anul trecut, ceea ce înseamnă că reuşim să aducem mai mulţi bani la bugetul de stat. Iar acest lucru se datorează în primul rând măsurilor ferme pe care le-am luat pentru combaterea evaziunii fiscale şi eliminarea corupţiei din sistem“, a declarat Şerban Pop, preşedintele ANAF.
În paralel cu activităţile curente de colectare, ANAF a iniţiat prin toate structurile sale specializate ample acţiuni de control pe cele mai importante zone de manifestare a evaziunii fiscale şi contrabandei şi colaborează cu Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea combaterii acestor fenomene care aduc prejudicii bugetului de stat.
Controalele i-au „deranjat puternic“ pe evazionişti
„Aşa cum am spus la începutul mandatului, acordăm o atenţie specială luptei cu grupurile evazioniste puternice care sunt capabile să atingă cel mai înalt nivel al administraţiei. Aceste grupuri de interese sunt puternic deranjate de acţiunile pe care le desfăşoară ANAF în aceste zile. Există presiuni şi este posibil să vedem atacuri lansate împotriva Agenţiei şi a conducerii ei. ANAF va continua să îşi îndeplinească atribuţiile cu aceeaşi eficienţă şi integritate p