Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orgie culinară la Jimbolia: sârbi, români şi unguri s-au întrecut în tranşatul porcilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 decembrie 2011 ·

Trilaterala de Ignat este o tradiţie care ţine de 12 ani. Totul se întâmplă sub ochii miilor de vizitatori, de la asomare până la preparatul cârnaţilor, şi toată carnea este mâncată pe loc Sursa: Adrian Pîclişan

1 /.

Trei sârbi, un ungur, doi români, şase porci. Cu toţii şi-au dat întâlnire marţi dimineaţa la Jimbolia, de Ignat. Tăierea porcilor înaintea Crăciunului în micul oraş de graniţă este o tradiţie de 12 ani. Începând cu anul 2000 măcelarii din cele trei ţări se întrec în delicatese, sub steagurile lor, şi al Uniunii Europene, arborate estetic.

Secretul unei fripturi bune: oala de pământ în care o pui la copt

Chiar dacă au suferit că nu au putut înjunghia porcii tradiţional, ca în anii trecuţi, ci i-au ucis prin asomare, cu şorţurile în faţă, sârbii s-au pus primii la muncă. Au tranşat, au împărţit bucăţile de carne, apoi au început să pregătească bucate speciale.

Dacă echipa din Csanad Palota (Ungaria) a pus repede gulaşul la fiert, într-un ceaun uriaş, sârbii din Kikinda au venit de acasă nu numai cu steagul naţional, ci şi cu un întreg arsenal de ustensile şi mironeii: ţuică şi ţoiuri, polonice de inox, cuţite de oţel ascuţite, boia specială, piper negru, oale de pământ, brânză şi smochine. „Am pregătit muşchiul umplut cu smochine, prune uscate şi brânză. Se mai pune puţină slănină proaspătă şi condimente. Secretul constă în oala de pămînt în care se pune carnea la copt, gustul este ieşit din comun”, explică Vladan Subotin, un sârb de 39 de ani.

Patron de magazin, acesta spune că a învăţat măcelărie după ce, adult fiind, şi-a dat seama că îi place prea mult carnea de porc, ca să nu ştie cum să o prepare singur. Bucatele lui i-au făcut pe jimbolieni să se lingă pe degete. Ajutat de Subin Radovan , şi-a adjudecat, la finalul zilei de ignat, locul I între tăietorii de porci.

În jurul cârnaţil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 43 minute
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale