Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Tramvaiul „Popescu“ revine în programul teatrului sibian

Publicat in Adevarul, vineri 18 septembrie 2009 ·

Stagiunea 2009-2010 a teatrului Naţional „Radu Stanca” debutează în această seară, cu premiera piesei „ Breaking the waves“. După cele cinci turnee internaţionale la care au participat pe perioaada verii, Teatru Naţional „ Radu Stanca“ aduce în faţa publicului o serie de spectacole noi, dar şi cele mai îndrăgite spectacole ale stagiunilor precedente, promiţând acelaşi nivel calitativ ca până acum.

Piesa care dă startul noii stagiuni a teatrului sibian , „„Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess“este o adaptare scenică de Sanda Anastasof după Lars von Trier, în rega lui Radu - Alexandru Nica, ce va aduce în faţa publicului o poveste despre credinţă, spirit de sacrificiu şi dragoste necondiţionată, a cărei acţiune se petrece în Scoţia anului 1970. Spectacolul va avea premiera în această seară, de la ora 19.00, însă va avea o nouă reprezentaţie şi mâine seară, de la aceeaşi oră. 

„Un tramvai numit Popescu“ revine, la cererea publicului

Ultima zi a acestei săptămâni va aduce însă două spectacole în atenţia publicului, care vor prezentate de la ora 14.00 şi 19.00. „ Primul dintre cele două vine la cererea publicului. Astfel,spectacolul «Un tramvai numit Popescu» va fi pus din nou în scenă, prima reprezentaţie urmând să aibă loc duminică,  în locaţia cunoscută, tramvaiul Răşinari“, a spus  Mihael Ghenescu, din partea teatrului „Radu Stanca“. Cei care vor să vadă spectacolul îşi pot achziţiona biletele, în valoare de 20 de lei, de la Agenţia Teatrală de pe Nicolae Bălcescu. De la ora 19.00, actorii se vor întoarce pe scena teatrului, unde vor prezenta spectacolul “O nopate furtunoasă”, în regia lui Şerban Puiu. Pentru această reprezentaţie, preţul unui bilet este de 10 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii banaficiază de o reducere de 50%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°