Glasul gâjâit, care sună precum o furculiţă frecată de o tigaie mânjită cu sos întărit, ei bine, răguşeala nu e o bagatelă. Ea trebuie luată în serios, mai ales dacă se încăpăţânează să nu dispară după trei săptămâni sau o lună, în care s-a urmat un tratament. În situaţia asta, în care răguşeala persistă, trebuie făcute investigaţii mai complexe. Fiindcă o răguşeală rebelă poate ascunde o boală gravă, un cancer de laringe. Boala canceroasă a laringelui trebuie diagnosticată din fazele de început, atunci când se poate evita operaţia de extirpare a laringelui. Sau, dacă totuşi chirurgia trebuie să acţioneze, în fazele incipiente se poate scoate doar o porţiune a laringelui astfel încât bolnavul să poată vorbi în continuare şi să poată respira în alt mod decât printr-un tubuşor grefat în gât, sub omuşor.
Sunetul primar se formează în corzile vocale prin curentul de aer care traversează în procesul respiraţiei. Corzile vocale se apropie, se ating şi se depărtează ieşind vorbirea. Corzile vocale sunt nişte cilindri din ţesuturi fine, suprapuse, ce măsoară între 1 şi 1,5 centimetri, cel mult 2 centimetri.
Tonalitatea, timbrul vocii se formează însă în cavităţile osoase ale feţei, bineînţeles şi cu ajutorul cutiilor sinusurilor, care acţionează precum boxele unei orchestre. În aceste conformaţii ale oaselor feţei se formează timbrul vocii, care ne diferenţiază unul de altul.
Orice modificare apărută la nivelul corzilor vocale le împiedică să se atingă ca înainte şi glasul suferă, devine răguşit sau chiar dispare. Pe corzi pot apărea inflamaţii, edeme cu lichid acumulat în ţesuturile corzilor, dar şi cu sânge, iar corzile nu mai calcă una pe alta ca înainte. Pe corzi pot apărea şi noduli, chiar şi polipi, iar în cazuri grave tumori. Când un om ţipă la meci sau într-o ceartă corzile vocale sunt traumatizate şi câteva zile e răguşit. O viroză poate provoca