"Au venit des la noi, le-am fost dragi", spune, cu o uşoară tentă de ironie în glas, Elena, nevasta meşterului folclorist Neculai Popa de la Târpeşti. Ea vorbea despre romani, despre turci "Au venit des la noi, le-am fost dragi", spune, cu o uşoară tentă de ironie în glas, Elena, nevasta meşterului folclorist Neculai Popa de la Târpeşti. Ea vorbea despre romani, despre turci şi, probabil, despre ruşi. Dar poate fi vorba şi de oastea polonă a lui Sobieski, care a asediat cetatea Neamţ. Poate fi vorba şi despre sutele şi miile de turişti care vin şi se întorc la Neamţ. Vin pentru că au auzit de mănăstiri, pentru că au auzit de zimbrăria de la Vânători Neamţ, pentru că l-au citit pe Creangă şi vor să vadă Humuleştii copilăriei sale şi Ozana cea " limpede şi frumos curgătoare". Se întorc pentru că în liniştea Ceahlăului se pot regăsi, pentru că în mănăstiri se pot reculege şi se pot apropia de Dumnezeu. Iar cei care Îl caută pe Dumnezeu Îl pot găsi, unde a fost mereu, printre oameni, printre călugări şi măicuţe, în biserici mari sau în micuţe biserici de lemn, uitate într-un colţ de lume, cum este micuţa biserică de lemn din Grinţieş. "Mântuitorul a fost întrebat: Ce este adevărul? şi a tăcut", spune preotul bisericuţei. Adevărul este că Neamţul înseamnă istorie, înseamnă Petrodava şi Cucuteni, înseamnă religie, înseamnă cultură, înseamnă tradiţie, iar pentru mulţi înseamnă acasă. Neamţul mai înseamnă peisaje şi privelişti. Neamţul înseamnă lacuri şi râuri repezi, de munte. Neamţul înseamnă, mai mult decât atât, oameni. Oameni care au fost ca ştefan cel Mare, Ion Creangă, Calistrat Hogaş şi oameni care sunt, aceştia din urmă, deşi anonimi, sunt cei care fac Neamţul fermecător: prin grai, prin tradiţii, prin bucate, prin amabilitate, prin prezenţă. "Am fost o piatră de poticnire aşezată în mijlocul drumului. Câţi au trecut, prin noi au trecut", mai spune bătrâna de la T