În 2002, în Cupa UEFA, Vitesse Arnhem elimina Rapid Bucureşti. După 0-0 în Olanda, batavii s-au impus cu 1-0 în Giuleşti. Fundaşul Ştefan Nanu nu a putut juca în acea dublă, având ruptură de ligamente. „Am făcut deplasarea la Bucureşti, dar nu am putut juca. Ţin minte că am fost bine primit de fani. Rapidul pentru mine a însemnat totul. M-a făcut campion, am jucat în cupele europene şi am ajuns la echipa naţională. Acum trece printr-o perioadă mai dificilă, dar sper să cucerească în nou titlul în câţiva ani”, a spus Nanu.
Vitesse revine iar în România, pentru a juca împotriva Petrolului, dar Nanu crede că lotul actual al fostei sale echipe e inferior celui din urmă cu un deceniu. „Cred că va fi un meci echilibrat, între două echipe apropiate din punct de vedere valoric. Vitesse a pierdut în această vară doi jucători importanţi, iar lotul actual e inferior celui din 2002. Atunci aveam mulţi internaţionali în lot, aveam sârbi, belgieni, pe Bob Peeters, care a şi marcat golul calificării, ghanezi şi olandezi care făceau parte din echipele lor naţionale. M-a sunat ieri şi un ziarist din Olanda şi i-am spus acelaşi lucru. Oricum, voi fi prezent mâine la meci şi, pentru binele fotbalului românesc, pentru coeficientul ţării noastre, vreau să se califice Petrolul, deşi Vitesse ocupă un loc special în inima mea”, a precizat Nanu.
Sâmbătă are amical cu Ştiinţa
În prezent, Ştefan Nanu ocupă funcţia de antrenor principal la Minerul Motru, cu care a promovat vara aceasta în eşalonul secund. Echipa sa va disputa sâmbătă cel mai important amical al verii, urmând să întâlnească, de la ora 19, pe „Municipalul” severinean, FC Universitatea Craiova. „Întâlnim o echipă bună, dar şi cea mai iubită din Oltenia şi nu numai. Noi suntem nou-promovaţi, Universitatea e şi ea oarecum o echipă nouă, fiindcă acum a fost reînfiinţată, după problemele din ultimii doi ani.