Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua de 1 Mai a fost marcată de proteste

Publicat in Adevarul, vineri 2 mai 2008 · ·

Demonstraţiile au fost mult mai paşnice faţă de cele din anii anteriori, dar ciocnirile între poliţişti şi participanţi nu au lipsit în Germania şi Turcia În timp ce românul

Demonstraţiile au fost mult mai paşnice faţă de cele din anii anteriori, dar ciocnirile între poliţişti şi participanţi nu au lipsit în Germania şi Turcia

În timp ce românul sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muncii ieşind la iarbă verde, la un mic şi o bere, în vestul Europei, 1 Mai este întâmpinat cu demonstraţii împotriva capitalismului. Anul acesta, astfel de proteste au avut loc şi în Turcia, în timp ce ruşii s-au mulţumit să defileze paşnic.

Demonstraţiile din "Noaptea Valpurgiilor", care sunt un preambul la cele de 1 Mai, s-au soldat, ca de obicei, cu ciocniri violente între poliţie şi participanţi, la Berlin şi Hamburg . În capitală, mai multe persoane au fost reţinute, iar 13 poliţişti au fost răniţi, în timp ce încercau să disperseze un grup de manifestanţi care au aprins un foc de tabără într-un parc.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei a declarat că a fost cel mai paşnic protest din ultimii 10 ani. La Hamburg, tinerii au baricadat o stradă şi au aruncat cu pietre şi sticle incendiare. În principalele oraşe din Germania au fost mobilizate forţe impresionate de ordine, pentru a împiedica bătăile dintre manifestanţii de stânga şi cei de dreapta.

Ieri, la Nürnberg, mai mulţi tineri care protestau faţă de un marş al NPD şi al altor grupări de extremă dreapta au fost dispersaţi cu bastoane şi gaze lacrimogene de către poliţişti, după ce au încercat să rupă un lanţ al forţelor de ordine.

Agitaţie în Rusia şi Grecia

Zeci de mii de persoane au defilat la Moscova, la apelul partidului Rusia Unită, condus de Vladimir Putin, la cel al sindicatelor oficiale sau la chemările mai modeste ale comuniştilor şi ale opoziţiei liberale. Manifestaţii au avut lo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Octavian Vintilă a murit - Legendarul comentator sportiv avea 86 de ani

HotNews acum 16 minute
Octavian Vintilă, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de radio, a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani, informează Radio România Actualităţi. LumanareFoto: Alain Lacroix | Dreamstime.com A murit Octavian Vint

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa. Cine conduce clasamentul

Mediafax acum 2 ore
Conform unui nou clasament publicat de compania canadiană de consultanţă Resonance Consultancy, după Londra şi înaintea Berlinului, capitala franceză este "al doilea cel mai plăcut oraş din Europa", anunţă Le Figaro. Raportul vorbeşte despre un oraş

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 4 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum o ora
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la Oradea: Sunteţi exemplul că în România se poate

Ziarul Financiar acum 54 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a dat exemplul administraţiei din Oradea „că în România se poate”: „se poate să venim cu un alt model de dezvoltare, aş putea să spun, modelul liberal”. „Aveţi de ce să fiţi mândri. Aveţi un oraş model, aţi construit

Slovacii au atras donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

News.ro acum 52 minute
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, transmite Reuters.

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 3 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au major

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°