Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEŞTI BUNE! Preţul petrolului ar putea coborî până la 80 dolari/baril, iar cel al gazelor sub cota de 280 dolari/1000 m3

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

În săptămâna ce s-a încheiat, preţul petrolului marca Brent s-a ieftinit cu circa 7% şi a coborât la cotaţia de 98 de dolari pentru un baril, cel mai scăzut nivel din octombrie 2011. În acelaşi timp în luna mai, ţiţeiul a înregistrat cea mai importantă scădere lunară din ultimii trei ani, pierzând circa 14% din preţ. În aceste condiţii ne putem aştepta la scăderi semnificative a preţului la benzină şi motorină, iar spre sfârşitul anului şi la gazul natural.

După ce pe parcursul lunii mai preţul ţiţeiului brut marca Brent a pierdut circa 14%, în prima zi a lunii iunie la aceasta s-a mai adăugat o scădere de 3% şi a coborât la 98 de dolari pentru un baril.

Aceste evoluţii se datorează speculaţiilor potrivit cărora încetinirea economiei SUA şi criza datoriilor din Europa vor reduce cererea de combustibili. Totodată datele Administraţiei pentru Informaţii în Energie (AIE) din SUA, atestau creşterea stocurilor americane de petrol la cel mai ridicat nivel după iulie 1990.

La fel preţurile sunt influenţate de stocurile uriaşe de petrol pe care le au producătorii, ele fiind cele mai mari din anul 1988.

Impact negativ pentru Rusia

Căderea preţului petrolului a provocat panică pe piaţa rusească. Or, economia Rusiei este dependentă extrem de mult de veniturile la exportul de petrol şi gaze.

Unii analişti estimează că petrolul se poate ieftini până la 80 de dolari pentru un baril. "Dacă statele UE nu vor adopta măsuri active de salvare a statelor periferice, atunci ne putem aştepta şi la un preţ de 80 de dolari", a declarat Karen Kostanean, analist la Merrill Lynch, citat de gazeta.ru.

O scădere cu 10 dolari a preţului petrolului provoacă o cădere a pieţei hârtiilor de valoare ruseşti cu 15-20%, adaugă analistul.

Ieftinirea petrolului a lovit dur în rubla rusească, care în luna mai a pierdut circa 15% din valoare.

Unii expe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 22 minute
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 49 minute
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Aripa armată a Hamas face apel la o escaladare pe toate fronturile împotriva Israelului

Ziare.com acum 30 minute
La 200 de zile de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor armate al-Qassam ale Hamas, a făcut apel, într-un discurs televizat, la o escaladare pe toate fronturile,

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 3 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°