„Weekend Adevărul“ vă propune o scurtă istorie, compusă din câteva secvenţe cinematografice care fac şi astăzi deliciul romanticilor de pretutindeni.
Nora Ephron a murit pe 26 iunie 2012. N-a fost o ştire care să umple primele pagini ale ziarelor, însă şi-a făcut loc prin secţiunile de showbiz, fie şi prin numele celor care au transmis mesaje de condoleanţe sau au adus un scurt omagiu Norei: Meryl Streep, Billy Crystal, Meg Ryan, Nicole Kidman, Tom Hanks, Albert Brooks. Nu e obligatoriu să fi auzit până acum de acest nume, Nora Ephron, dar cu siguranţă cel puţin unul dintre filmele care au avut-o drept scenaristă sau regizoare s-a aflat, la vreun moment, în DVD-ul din sufragerie sau a inundat ecranul televizorului, în suspinele partenerei de viaţă. Printre tone de şerveţele plânse şi reproşuri clasice: „Uite, ce frumos! Tu de ce nu poţi fi aşa romantic?".
Nora Ephron n-a fost una dintre acele celebrităţi care să apară periodic în revistele de profil. Glumea, punând această absenţă pe seama frumuseţii cerute de standardele hollywoodiene. „Unul dintre puţinele avantaje ale lipsei de frumuseţe este acela că începi să arăţi bine pe măsură ce avansezi în vârstă. Eu, de exemplu, abia ce am început să ies în evidenţă", spunea Nora la 55 de ani.
În fapt, statutul de „persoană din umbră" era unul perfect asumat. Pe Nora Ephron o interesa să facă şi să scrie, mai ales să scrie, filme. În interviuri vorbea despre „suflet", ca despre acea cantitate magică fără de care niciun rând scris nu iese bine. Şi mai spunea că îi este teamă ca, într-o bună zi, să nu constate că reţeta şi-a pierdut ingredientul principal.
O posibilă dispariţie
Norei Ephron îi mai era frică de ceva. Tot în cuvintele ei, „îmi este frică să nu dispară brusc ca-n filmele pe care eu le am în minte. Oamenii să-şi dea seama că nu mai au nevoie de ele. E un fel de vanit