Bursa de la Bucureşti nu reuşeşte să revină pe creştere Indicii bursei de la Bucureşti nu au reuşit, nici ieri, să recupereze din scăderile înregistrate pe parcursul ultimelor
Bursa de la Bucureşti nu reuşeşte să revină pe creştere
Indicii bursei de la Bucureşti nu au reuşit, nici ieri, să recupereze din scăderile înregistrate pe parcursul ultimelor şedinţe de tranzacţionare. Bilanţul zilei indică o depreciere medie de 1,35% pentru cele mai lichide titluri, în timp ce indicele compozit a pierdut 0,75%.
Şi indicele ROTX, tranzacţionat la bursa din Viena, a închis ziua în coborâre cu 0,45% faţă de sesiunea anterioară. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost, ieri, de 37,4 milioane de lei (11,7 milioane de euro), în condiţiile unui volum de peste 28 de milioane de acţiuni. "Piaţa bursieră a fost dominată de prudenţa investitorilor, care aşteaptă o clarificare a tendinţei pe pieţele internaţionale de capital. Această prudenţă a dus la o scădere a valorii schimburilor încheiate la BVB şi probabil că vom mai asista la lichiditate redusă, până când pieţele internaţionale vor reuşi să se stabilizeze", a declarat, pentru NewsIn, Gigi Uleia, broker la Prime Transaction.
Acţiunile SIF au pierdut 1,30%
După ce, în şedinţa anterioară, trei dintre acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) au încheiat pe plus, ieri, numai acţiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au situat pe un trend ascendent. Astfel, indicele BET-FI a resimţit o nouă corecţie, de 1,30%, până la 81.187,26 de puncte. SIF Oltenia a fost, totodată, şi cel mai activ titlu financiar, cu schimburi în valoare totală de 7,3 milioane de lei. Cele mai afectate de corecţii au fost acţiunile SIF Transilvania (SIF3). Ultima tranzacţie a fost perfectată la preţul de 2,4300 lei/acţiune, în scădere cu 2,8% faţă de şedinţa precedentă. Tot peste două puncte procentuale au pierdut şi acţiunile SIF