Secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc e vizat într-o nouă anchetă a Centrului Anticorupţie, după ce un importator auto a depus o plângere la CNA pe numele lui, dar şi a altei persoane din anturajul premierului. Şeful Direcţiei Urmărire Penală, Bogdan Zumbreanu, citat de PRO TV, afirmă ca dealerul susţine că a fost hărţuit, iar microbuzul pe care Vlad Filat l-a dăruit acum doi ani unei familii nu ar fi fost plătit.
Acum doi ani de Ziua Familiei, premierul Vlad Filat a oferit în dar un microbuz unui cuplu cu 15 copii. Potrivit celor de la CNA, acum o săptămână importatorul auto de la care a fost luat vehiculul a depus o plângere pe numele lui Eduard Bănăruc şi a unui consilier al premierului, întrucât nu i-ar fi fost achitaţi banii.
Ofiţerii evită să spună despre ce sumă este vorba, însă pe piaţa de la noi un asemenea vehicul se vinde cu până la 50.000 de euro. Dealerul s-ar mai fi plâns că a fost hărţuit de către aceste persoane din anturajul lui Filat. Mai mult, Serviciul Vamal ar fi blocat terminalul importatorului auto, iar ca urmare, acesta s-a adresat în judecată.
Solicitat de PRO TV, preşedintele companiei importatoare a declarat că nu va face niciun fel de declaraţii până la finalizarea anchetei.
PLDM: este un dosar fabricat la comandă
Într-un comunicat de presă emis ieri, PLDM spune că este vorba despre un dosar fabricat la comandă de Centrul Naţional Anticorupţie, fiind o vorba de campanie de denigrare a formaţiunii şi a liderului său, Vlad Filat.
„Informaţiile apărute în mass-media precum că numele unor reprezentanţi ai PLDM ar figura într-un dosar al CNA se înscriu în campania îndreptată împotriva partidului şi au drept scop exercitarea de presiuni politice în vederea preluării cu orice preţ a controlului total asupra instituţiilor statului. PLDM a atenţionat anterior opinia publică naţională şi interna