Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câte parale face facultatea ta

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 august 2009 · ·

35 de universităţi, dintre cele 100 existente, au fost evaluate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior.23 de instituţii de învăţământ superior au obţinut calificativul maxim: „grad de încredere ridicat“. Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi a primit „lipsă de încredere“.

Mai citeşte şi:

Bucureşti: Universităţile de stat, cele mai sigure

Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare

Şi universităţile de stat au specializări neacreditate

Bucureşti: Lista universităţilor cu programe de studii neacreditate

Anul acesta, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior (ARACIS) a acordat calificative pentru 16 universităţi de stat şi particulare, din cele 100 care au autorizaţie de funcţionare şi acreditare.

Două instituţii au primit „grad de încredere limitat”, cinci au fost catalogate cu calificativul „încredere“, în timp ce zece au fost evaluate cu „grad de încredere ridicat”.

Fiecare dintre aceste calificative semnifică modul în care instituţia a îndeplinit standardele de calitate în privinţa profesorilor, a dotărilor şi a indicatorilor de performanţă.

„Universitatea cu «grad de încredere ridicat» arată că ceea ce pretind reprezentanţii universităţii în privinţa calităţii educaţiei are corespondent în realitate. O astfel de instituţie, odată ce a îndeplinit toate criteriile, va mai fi evaluată peste alţi cinci ani“, afirmă Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei.

Instituţia care a primit doar „grad de încredere” nu îndeplineşte toate criteriile cerute. De exemplu, nu are profesori suficienţi pentru numărul de studenţi şcolarizaţi. În cazul încrederii limitate, universitatea va avea un termen în care să-şi pună la punct criteriile calităţii.

Până acum au fost evaluate 35 de universităţi

În afa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum o ora
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum 34 minute
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Cristiano Bergodi, dat afară de la Rapid

HotNews acum 45 minute
Conducerea Rapidului a anunțat oficial în cursul zilei de marți despărțirea de antrenorul Cristiano Bergodi. Înfrângerea cu Sepsi (0-1 din play-off) a dus la îndepărtarea tehnicianului italian. Cristiano BergodiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutters

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum o ora
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat

Libertatea acum o ora
Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copiii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°