Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Letonia merge tot pe mâna dreptei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

În Letonia au avut loc ieri cele mai importante alegeri de la obţinerea independenţei, în 1991. Dacă ultimele sondaje de opinie plasau partidul rusofon „Centrul Armoniei“ la egalitate cu „Unitate“, primele rezultate arată o victorie clară a formaţiunii de centru-dreapta a premierului Valdis Dombrovskis.

Potrivit unor exit-poll-uri publicate de mass-media letonă, partidul premierului ar putea obţine între 55% şi 61% din voturi. Acest rezultat, calificat drept „surprinzător", îi permite premierului Valdis Dombrovskis să guverneze la adăpostul unei majorităţi parlamentare, după ce în precedentul mandat a condus un cabinet minoritar.

„Centrul Armoniei" ar putea obţine între 21% şi 30% din voturi. Interesul pentru aceste alegeri a fost foarte mare, Comisia Electorală preconizând o prezenţă la urne mult mai mare decât la alegerile din 2006. Interesul a fost provocat de faptul că mulţi letoni şi-au arătat în sondaje disponibilitatea de a acorda credit rusofonilor, după ce în urmă cu 20 de ani, letonii nu se gândeau la altceva decât la cum să se rupă mai repede de fostul colos sovietic. Cum nu puteau să se îndepărteze geografic de Rusia, ei au făcut tot posibilul pentru a se apropia cât mai mult de instituţiile occidentale, aderând la NATO şi la UE, în timp ce pe cetăţenii ruşi i-au marginalizat cât au putut. După ce în 2004 a devenit membru al UE, Letonia a fost până în 2008 un model de succes pentru fostele ţări comuniste.

Sub semnul crizei

Criza care a izbucnit acum doi ani a lovit-o însă mai rău decât pe alte ţări europene. În doar doi ani, Produsul Intern Brut a scăzut cu 25 de procente, iar rata şomajului a ajuns la 20 la sută, provocând căderea guvernului.

Autorităţile de la Riga au fost primele care au apelat la ajutorul FMI. În schimbul celor 7,5 miliarde de euro împrumutate au fost tăiate salariile bugetarilor, iar numeroase şcoli şi sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Politico îl vede pe Klaus Iohannis cu șanse la șefia Comisiei Europene. Care este argumentul împotrivă și cine îi sunt concurenții

HotNews acum 17 minute
Publicația pe teme europene Politico consideră că președintele României se află pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen, dar aceasta este totuși în continuare favorită, Iohannis mai are suficienți competitori, iar drumul până la al

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 17 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Liderul din Belarus afirmă că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

News.ro acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei ţării sale cu Ucraina este ridicat, relatează TASS. "Probabilitatea unor provocări armate din partea unităţilor ucrainene, capabile să deg

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 38 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°