Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Moldovan: „Am făcut parte din sistem, sunt vinovat!”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 iulie 2009 ·

"Evenimentul Zilei” continuă povestea blaturilor care, în anii ’90, au trimis în mocirlă fotbalul românesc şi continuă să-l ţină prizonier şi în zilele noastre, într-o perioadă în care autorităţile au decis să iasă din adormire şi să opereze arestări pentru fapte de corupţie. Sursa: AgerpresSursa: Agerpres

1 /.

Serialul partidelor strategice, în care un rol principal le aparţinea antrenorilor, a fost deschis duminica trecută de Marian Bondrea. În episodul doi, EVZ i-a descusut pe alţi doi „corifei” ai jocurilor de culise: Ion Moldovan şi Constantin Cârstea, oameni de bază ai "Cooperativei".

Primul a acceptat să-şi pună, fără reţinere, cenuşă în cap, spovedindu-se pentru perioada în care rezultatele partidelor erau stabilite dinainte.

Spuse după ani de tăcere vinovată şi convieţuire cu un fotbalul murdar, multe dintre dezvăluirile celor trei au caracter comic. Dincolo de latura savuroasă, o mărturie atrage atenţia: Ion Moldovan a acceptat să-şi pună, fără reţinere, cenunşă în cap, spovedindu-se pentru perioada în care rezutatele partidelor erau stabilite dinainte.

„Eram între primii trei din ţară”

După o carieră care a oscilat între echipe de pluton din prima divizie, naţionala de tineret a României şi câteva formaţii din ţări exotice, Ion Moldovan cârmuieşte, de curând, nou-promovata Astra Ploieşti. „Comisarul” s-a simţit multă vreme dat la o parte. „S-a produs o revoluţie de catifea la nivelul antrenorilor. Cei din generaţia nouă au venit şi ne-au luat locul, iar pe noi ne-a cam uitat lumea. Prin ’92 eram între primi trei antrenori din ţară”, spune Moldovan.

Acesta consideră că perioada anilor ’90, când celebra Cooperativă şi-a trăit apogeul, a fost una în care nici un om din fotbal nu era curat. „Din moment ce faci parte din sistem, înseamnă că eşti vinovat. Nu pot să afirm că am făc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum 48 minute
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 4 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 3 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Incendiu la acoperişul unui bloc din Rădăuţi. Pompierii evacuează locatarii de pe două scări - VIDEO, FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţionează pentru evacuarea locatarilor de pe două scăr

Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au major

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024

HotNews acum o ora
Elevii și copiii de grădiniță vor intra în vacanța de primăvară începând din 27 aprilie și până în 7 mai, a treia zi de Paște, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. După vacanța de Paște, elevii se vor întoarce la școală pentru ulti

Importurile de gaze au crescut cu 18,2%, în primele două luni din 2024. Producţia s-a majorat cu 2%

Wall-Street.ro acum 2 ore
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Insti

Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră

Mediafax acum 2 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, din cauza vântului puternic. Măsura a fost luată din motive de siguranţă, pentru a proteja

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

14°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°