Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim devine HC Oltenia şi continuă în Liga Naţională

Publicat in Pro Sport, marți 25 iunie 2013 ·

Echipa feminină de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea va deveni HC Oltenia, club care va prelua palmaresul campioanei României şi va continua să evolueze în Liga Naţională, fiind finanţat de autorităţile locale.

Cu doar patru zile înainte de termenul limită de înscriere în Liga Naţională (30 iunie), Consiliul Local a votat în unanimitate participarea municipiului Râmnicu Vâlcea în calitate de asociat la Handbal Club Oltenia, grupare care va prelua locul în prima divizie şi palmaresul campioanei României en-titre.

Primăria va deţine 98 la sută din noua structură, cu câte un procent urmând să intre două societăţi comerciale, Anabella şi Boromir.

"Preluarea se va face liberă de orice sarcini, debite, obligaţii de orice altă natură. Am făcut această mutare după modelul echipelor Rulmentul Braşov şi Danubius Galaţi, care au fost şi ele preluate de municipalitate. Vom menţine handbalistele aflate încă sub contract cu HC Oltchim, adică Safta, Polocoşer, Curea, Buceschi şi Băbeanu. Probleme vor fi la Managarova, care pe 30 iunie devine liberă dacă nu i se vor acorda drepturile financiare care sunt mari. De asemenea, din informaţiile pe care le avem noi, Iulia Curea este însărcinată. S-a mai discutat cu Roxana Cherăscu şi Stăncuţa Guiu, care sunt de acord să pună umărul la noul proiect. Vom mai lua handbaliste de la Centrul Naţional de Excelenţă şi de la echipa Energetic şi vom mai căuta jucătoare de la alte echipe. Obiectivul va fi locurile 4, 5, urmând ca peste un an să atacăm participarea în cupele europene", a declarat primarul interimar al minicipiului Râmnicu Vâlcea, Ion Gigi Matei.

Potrivit unor surse apropiate noii structuri, prima şansă pentru a ocupa funcţia de antrenor principal le are fosta mare handbalistă a Chimistului, Maria Torok.

Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea nu s-a înscris în următoarea ediţie a Ligii Campionilor, din cauza pr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 5 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°