Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Hannah Arendt şi problema Răului (IV)

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 aprilie 2008 ·

VLADIMIR TISMĂNEANU: "A explora semnificaţiile Răului în gândirea Hannei Arendt înseamnă a medita asupra tribulaţiilor politicii în tumultuosul, spasmodicul şi însângeratul secol douăzeci".

Despre acest lucru vorbeşte de fapt şi Tony Judt în textul apărut în „Idei în dialog“. Intelectualii nu se pot sustrage lumii în care le este dat să trăiască. Volens nolens, trebuie să ne pronunţăm, să luăm poziţie, să decidem unde ne situăm în lupta cu forţele Răului. Cum scria un filosof, „îndepărtarea de concret umileşte“. În aceste eseuri de pedagogie a libertăţii (cum le numeşte Ioan Stanomir), doresc să ilustrez faptul că Hannah Arendt nu se înşela când scria că, „atunci când gândirea şi acţiunea se despart, spaţiul libertăţii este în primejdie“.

Serialul acesta nu este o tentativă de a evada din realitate, ci, aşa cum observa un cititor, este mai degrabă un efort de a conecta chestiunile imediate cu marile dileme ale filosofiei politice. Între acestea, probleme legate de relaţia dintre scopuri şi mijloace în acţiunea politică, modul în care ideologiile pot deveni forme de înregimentare mentală, abdicările unor intelectuali în raport cu cântecele de sirenă ale utopiilor radicale, fie ele de extremă dreaptă sau stângă. Gândirea Hannei Arendt contează, pentru că ea a ştiut să vibreze la tensiuni morale sfâşietoare şi nu s-a pretat la celebrarea unor platitudini stufoase. Graţie ei, înţelegem astăzi diferit chestiunea stalinismului ca univers al minciunii absolute, precum şi pe aceea a nazismului ca delir rasist, ori, spre a relua titlul unei cărţi de Pieter Viereck, ca metapolitică nihilist-profetică. A fost vorba de ideocraţii maniheiste pentru care inventarea inamicului era o necesitate vitală. Ambele ideologii născocesc şi hiperbolizează maniacal existenţa unor pretinse conspiraţii diabolice: iudeo-plutocraţia, iudeo-bolşevismul, sionismul, creştinis

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum dens la Rafinăria Petromidia din Năvodari. S-a activat planul roşu de intervenţie / ISU Constanţa: A fost o explozie

Mediafax acum 25 minute
Autorităţile sunt în alertă. În sprijinul echipajelor care intervin la faţa locului, a fost trimisă şi autospeciala transport roboţi de la ISU BIF. Totodată, alte 4 maşini de stingere din cadrul ISU IL (2) şi ISU CL (2) vor interveni în sprijinul c

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 25 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 36 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 33 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Femeie rănită după o explozie într-un apartament aflat la etajul I

Press Alert acum 54 minute
O femeie a fost rănită grav la nivelul mâinilor, în noaptea de joi spre vineri, după o explozie care a avut loc într-un bloc din Hunedoara. Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 24.00, pe strad

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale