Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Durere peste măsură la Cluj. Fiicei femeii decedate în tragicul accident din Muntenegru i s-a făcut rău la înmormântarea mamei

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Aurora Morar, femeia care a murit în tragicul accident din Muntenegru, a fost îngropată joi, 27 iunie, în Cimitirul Central din Cluj.

Corpul neînsufleţit al Aurorei Morar a fost depus ieri, 26 iunie, la capela din Cimitirul Central al Clujului, unde a fost privegheat ore în şir de membrii familiei şi prieteni. Iar azi a fost înmormântarea.

La slujbă au venit zeci de oameni, prieteni, cunoştinţe ca să aline, măcar cu prezenţa, pe soţul femeii decedate, cele două fete şi pe fiul pe care i-a lăsat în urmă. Ceremonia a început la ora 13.00 şi a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de Prea Sfinţitul Vasile Someşanul.

Durerea este pre mare pentru familia care se alfă încă în stare de şoc.

Unchiul Aurorei Morar, Ioan Morar, povesteşte că familiei îi este foarte greu, că se află încă în stare de şoc.

„Am aflat acum două zile. Un frate de-al Aurorei, Vasile, m-a sunat acasă şi mi-a spus ce s-a întâmplat. Plângea chiar. E greu oricum. Bine că a scăpat Dana (n.r. Loredana Morar, familai îi zice Dana)! Am înţeles că e rănită. Nu am reuşit să o văd. Doamne feri să nu rămână cu sechele!“, zice unchiul în vârstă de 76 de ani.

Vecinii Aurorei Morar, cu ochii în lacrimi, au spus că sunt încă marcaţi de cele petrecute.

„Nu se poate descrie în cuvinte drama prin care trece familia (n.r. vecinii noştri). Am vorbit cu soţul şi cu băiatul, dar cu fetele nu. Ele sunt în stare de şoc”, a povestit unul dintre vecinii familiei Morar.

Înmormântarea a fost una discretă, familia a dorit ca ceremonia să se desfăşoare departe de ochii curioşilor, la fel ca şi priveghiul.

Duminică seara, un autocar cu 47 de români, aflaţi în excursie, s-a prăbuşit într-o râpă în Muntenegru. Accidentul a avut loc la aproximativ 30 de kilometri de Podgorica, capitala statului.

La ieşirea dintr-un tunel, autocarul a ieşit de pe carosabil, a rupt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 29 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 41 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 22 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum 46 minute
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 29 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale