Cum povesteam săptămîna trecută, djinul venit tocmai din Djinistan şi ieşit în faţa mea dintr-o cutie de bere s-a pus pe povestit, amestecînd personajele şi epocile, trecînd - cam anapoda - de la un academician de prin anii '60 pînă la Ion Cristoiu, în timp ce eu îl tentam să spună ceva concret despre NATO. "...Mai apoi - a continuat el - era unul, consilier prezidenţial, care rezolva tot timpul integrame la birou prin '92-'93 (cu acordul şefilor, ce doreau să-l vadă liniştit) şi cînd i-am ieşit în cale m-a întrebat ce ascunde o definiţie care-l chinuia de săptămîni: "5 din 6 litere, începe cu ce"; "Chintă!", i-am spus eu. Fericit, omul mi-a întins mîna lui de revoluţionar şi mi-a zis că dacă doresc vreun sprijin, ceva, să mai trec pe la el. Îţi spun, românii sînt greu de dibuit..." "Djinule, te întrebasem ceva despre NATO" - am încercat eu iară, tot mai oţărît. Djinul m-a privit cu milă. "Pesemne - a spus - te întrebi cum de Ioana Petrea sau Gabriela Baicu-Cerkez vor înghiţi poveştile astea. În genere voi, românii, sînteţi cam prea atenţi cu cititorii. Acum vreo 20 de ani, revista «Viaţa Studenţească» primea maldăre de scrisori de la un oarecare Kolea Kureliuk, intrase pe fir şi Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, umbla zvonul că este o şopîrlă - KKK, chestii... -, s-au făcut verificări şi, culmea, omul exista. (Apropo de zvonuri: eu nu am întîlnit în lume vreun popor care să transpire zvonuri cum o faceţi voi. Un american, Ken Jowitt - prieten cu Vladimir Tismăneanu şi cu Tita Chiper -, spune într-o carte de-a lui că dacă România şi-ar putea exporta zvonurile, ar fi mai bogată decît Germania! E ceva de pomină.) În fine. Uite cum e cu NATO." "Ei, cum e?" - am zis şi eu. "Prin Djinistan umblă vorba - a spus djinul - că degeaba staţi cu gîndul la sprijinul franco-american; cartea voastră se joacă în Turcia. Germania tot încearcă să-i convingă pe americ