Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ELEVA cu ZECE la BAC a ales o facultate din România, pentru că NU ARE BANI să meargă în străinătate

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 iulie 2013 ·

Diana Fulga, o absolventă a Colegiului Național „Frații Buzești” care a reușit să obțină media zece la examenul de bacalaureat din 2013, a ales să studieze la Facultatea de Automatică din București. Deși își dorea foarte mult să plece la o universitatea bună din străinătate, părinții nu au posibilități financiare să o întreține. Sursa: gds.ro

Diana a terminat Specializarea Matematică-Informatică a liceului craiovean și a învățat bine pe tot parcursul anilor de școală. Astfel, a reușit să obțină nota zece la examenul care le dă mari bătăi de cap altor elevi. Cel mai greu i s-a părut...la limba română, nu la matematică sau fizică. „Când am ieşit din examenul de limba şi literatura română, am avut impresia că am greşit şi nu am vrut să dau nici un telefon. Eram prea emoţionată să aflu dacă este corect ce am scris. Subiectele nu au fost foarte diferite faţă de cei de la uman. Au fost accesibile”, a declarat tânăra pentru Gazeta de Sud.

După bacalaureat, Diana și-a făcut calcule și a optat, până la urmă, pentru Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Politehnica București. „Am aflat din diferite surse că este cea mai bună facultate din cadrul Politehnicii şi ai deschidere pe piaţa muncii. Din câte am auzit de la colegi, sunt cam opt candidaţi pe loc. Şi am emoţii. Trebuie să mă concentrez. Având notă mare la bacalaureat, vreau să am notă mare şi la admitere“, a declarat tânăra pentru gds.ro.

Speră, totuși, ca masteratul să-l facă în străinătate. America, Marea Britanie sau Franţa sunt țările în care ar vrea să se stabilească. „Aş fi vrut să plec încă din primul an de facultate, dar nu s-a putut. Nu am avut resurse financiare suficiente şi am optat pentru o facultate din Bucureşti. Sper ca la master, cel puţin, să plec în străinătate. Dacă nu, când mă voi angaja, poate o să reuşesc să plec cu firma respectivă. Politehnica îmi dă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Toto ce am vrut să îi transmis, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 40 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 5 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum 47 minute
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°