Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hacker român, angajat de procuratura italiană

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 februarie 2009 · ·

Gabriel Bogdan Ionescu, un tânăr de 22 de ani, originar din Craiova, va ajuta autorităţile italiene să lupte împotriva infracţiunilor informatice, scrie publicaţia Corriere della Serra. Tânărul, denumit de presa italiană "campionul informaticii" şi "geniul matematicii", are un CV impresionant, în care sunt înscrise o medalie de aur la Balcaniada de matematică şi informatică şi prima notă de admitere la Institutul de Politehnică din Milano. El îşi va folosi cunoştinţele informatice pentru a-i prinde pe hackeri. Potrivit avocatului românului, tânărul a primit oferta cu entuziasm. Pierpaolo Livio a detaliat informaţiile privind viitoarele atribuţii ale lui Gabriel, subliniind că el va dezvolta, în colaborare cu procuratura din Como, sisteme de siguranţă care să prevină fraude precum clonarea cardurilor bancare, dar, mai ales, să îi identifice pe cei care gestionează site-uri cu pornografie infantilă.

"Ar fi o victorie pentru toţi"

Reprezentantul legal al românului s-a declarat optimist în legătură cu sentinţa Tribunalului, care va fi emisă în data de 5 mai. Pierpaolo Livio a precizat că scopul principal este eliberarea din închisoare, tânărul român fiind nevoit, probabil, să stea în arest la domiciliu, sau la sediul Way-Log, o companie specializată în interceptarea şi combaterea infracţiunilor informatice, acolo unde îşi va desfăşura activitatea.

"Nu există niciun motiv pentru care judecătorul să refuze această posibilitate. Gabriel este un geniu al matematicii, lucru admis şi de specialiştii Procuraturii. Trebuie să folosim într-un scop pozitiv această capacitate extraordinară", a subliniat avocatul italian, care a adăugat că şi consulul român de la Milano, Dinu Tiberius Mugurel, este foarte mulţumit. "Ar fi o victorie pentru toţi", a apreciat el.

Fraudă de 200.000 de euro

Românul a fost arestat, anul tre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum o ora
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 45 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 27 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 47 minute
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 32 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°