Horia Ghibuţiu: „Avem o ţară în care se vorbeşte prea mult şi se face prea puţin. S-ar putea crede că, de fapt, nici nu se doreşte să se facă ceva, ci doar să se vorbească, deoarece, evident, e mult mai uşor să perorezi decât să construieşti”.
Paradoxal este însă că şi atunci când se doreşte să se facă ceva - de pildă, în chestiunea romilor din ţară şi de afară - tot mult se vorbeşte. Şi, oricum, abordarea mai multor teme, de-a valma, privindu-i pe romi conduce la acelaşi rezultat: nu se face nimic. Nici nu se poate face, decât, eventual, soluţionând punctual problemele care apar.
Într-o societate normală nu există o rezolvare generală a tuturor problemelor unei comunităţi, oricât ar fi de avansată societatea respectivă, ceea ce deocamdată nu e cazul. Într-o societate anormală, mareşalul Antonescu poate identifica o soluţie globală, dar şi aceea e, din fericire, inaplicabilă. Pare - şi chiar este - un cerc vicios.
Ceea ce îmbogăţeşte tabloul nostru este detaliul că în România, după ce că se vorbeşte prea mult, se şi răstălmăceşte masiv. Există aici o vocaţie a tăierii firului de păr în patru, provenind, probabil, tocmai din pricina faptului că nu prea se face nimic, şi atunci trebuie umplut timpul cu ceva.
În plus, dovadă fiind proliferarea televiziunilor de la noi, talk-show-ul a devenit o ocupaţie în sine - o mărturiseşte, cu smerenie, chiar cineva care apare „pe sticlă”. Practic, nu poţi să spui nimic fără ca deştepţii naţiei să se dea de ceasul morţii şi să ştie mai bine decât poetul ce o fi vrut acela să zică.
Aşa se întâmplă în cazul celor doi TB - Traian Băsescu şi Teodor Baconschi - care dirijează diplomaţia românească, dar fac declaraţii nu prea diplomatice. Alaltăieri, la pompos denumitul „Raport asupra strategiei naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor”, preşedintele a constatat că Româ
