Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism extrem în Apuseni

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 aprilie 2011 ·

Administraţia judeţeană din Alba doreşte să \"dedice\" zona Cheilor Trascăului unui turism de nişă. Mai exact, aici ar urma să fie practicate drumeţiile, dar şi sporturile extreme, precum alpinismul şi parapanta. Sursa: Mihaela Moraru

Toate proiectele de dezvoltare turistică vor prinde contur începând cu luna iunie, când se vor finaliza lucrările la infrastructura rutieră.

"Odată cu viabilizarea drumului judeţean DJ 107M, va trebui să dezvoltăm şi anumite produse turistice. Zona este una cu potenţial, şi nu numai că are potenţial, dar are şi notorietate în ceea ce înseamnă turismul în zona comunei Rimetea. Va trebui să dezvoltăm nişte produse turistice de nişă. Discutăm despre alpinism şi parapantă, produse turistice care au deja o anumită vechime în zonă. Sunt deja oameni care se dau cu parapanta, alpinişti sunt deja în Colţii Trascăului. Noi va trebui să dezvoltăm produsul ca să avem evenimente care să implice iubitori de astfel de sporturi atât din ţară, cât şi din străinătate", a declarat Dan Popescu, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Alba.

Turişti în special din Ungaria, Italia şi Germania

Popescu mai spune că deja s-au purtat discuţii cu reprezentanţii cluburilor sportive de profil.

"Va trebui să punem cap la cap ideile lor cu ideile noastre. Sunt produse care sunt dezvoltate şi în alte zone şi care aduc pentru alte zone şi alte ţări venituri importante. Zona este deosebită pentru acest sport extrem, pentru parapantă, iar pentru alpinişti există trasee în zonă, noi trebuie doar să le dezvoltăm. Sunt şi trasee de drumeţie, ele sunt deja dezvoltate de turismul din Rimetea ", a explicat Dan Popescu.

Numărul de turişti care vizitează anual comuna Rimetea este, în medie de zece ori mai mare decât populaţia comunei, fiind vorba în special de turişti maghiari, dar şi italieni sau germani. @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 6 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 9 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 13 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 12 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale