Ingaduiti-mi sa va prezint un exemplu care arata cat de diferit intelegem noi si europenii concepte precum autoritatea sau legitimitatea. Presa sportiva din Romania a fost ravasita in ultima saptamana de episodul din Giulesti, cand un arbitru agresat de spectatori a luat decizia intreruperii unui meci decisiv pentru soarta acestui campionat. Aproape in paralel, in Anglia, are loc un episod cvasisimilar: in doua partide foarte importante, poate esentiale pentru configuratia clasamentului final, doi jucatori agreseaza verbal arbitrul si ii contesta acestuia autoritatea. Spectaculoase nu sunt cazurile in sine, ele nefiind premiere pentru sport in general, cat mai degraba reactiile celor implicati, fie ca este vorba de ziaristi sau sportivi. Tendinta romanilor este aceea de a gasi justificari ascunse gestului, de a explica premeditari sau de a dezvalui detalii necunoscute. Se despica firul in patru pe toate elementele marginale cazului principal. Se cere parerea conducatorilor si jucatorilor, indiferent cat de vehemente si intolerante sunt acestea. De asemenea, se continua campania agresiva pe care toate cluburile si presa o poarta impotriva arbitrilor, carora li se submineaza constant orice forma de credibilitate. In acelasi timp, in Anglia, singura linie de interpretare este aceea de a vedea in ce masura acest comportament (care nu presupune, repet, decat atacarea verbala, nu fizica, a arbitrului) afecteaza autoritatea arbitrajului si esenta sportului in sine. Dorinta de a castiga cu orice pret nu este acceptabila, cata vreme influenteaza spiritul jocului. Englezii, ca principiu general de viata, nu vor sa accepte ca un jucator sau un oficial sa conteste o decizie doar pentru ca i s-a parut ca este gresita, pentru simplul motiv ca arbitrii sunt singurii care sunt desemnati sa ia decizii. Nici jucatorii, nici presa si nici oficialii cluburilor nu pot pretinde un rol