Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un fost jucător al Timişoarei a marcat un gol de excepţie împotriva lui Beşiktaş Istanbul

Publicat in Adevarul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Beşiktaş, una dintre cele mai titrate echipe din Turcia, a fost eliminată aseară din Cupa Turciei de către Bucaspor, echipă aflată în a doua jumătate a clasamentului în liga secundă. Golul victoriei a fost marcat de Tosaint Ricketts, canadianul care a jucat şi la Poli Timişoara.

Bucaspor se află pe locul 14 din 19 echipe în eşalonul secund turcesc, însă a trecut cu 2-1 de Beşiktaş Istanbul, echipă care luptă la titlu în prima ligă şi are prezenţe constante în cupele europene. În turul al patrulea din Cupa Turciei, Tosaint Ricketts a intrat pe teren în minutul 58 al partidei Bucaspor - Beşiktaş, la scorul de 1-1, iar în minutul 78 a marcat golul victoriei. Reuşita a fost una spectaculoasă: fotbalistul canadian a luat mingea din propria jumătate, a depăşit un adversar şi a pornit spre poartă, avantajat de viteza sa, atât de familiară microbiştilor timişoreni. Trei adversari n-au reuşit să-l oprească, iar Ricketts a şutat de la marginea careului mare direct la vinclu. Echipa sa se califică astfel în faza grupelor din Cupa Turciei (două grupe de câte patru echipe, din care se aleg semifinalistele).

Tosaint Anthony Ricketts a jucat la Poli Timişoara timp de doi ani, fiind remarcat la MyPa, după întâlnirea bănăţenilor cu echipa finlandeză în Liga Europa. După aproape doi ani petrecuţi la Timişoara, timp în care a marcat şase goluri în 24 de apariţii, Ricketts a ajuns la Valerenga, în Norvegia, iar apoi, în acelaşi campionat, la Sandnes Ulf. La începutul lunii septmebrie 2013, fotbalistul cu 28 de meciuri şi 5 goluri în naţionala Candadei a semnat pentur un an cu Bucaspor.

Iată mai jos un clip cu golul reuşit de Ricketts în Cupa Turciei:

Citeşte şi:

Szabolcs Szekely, de la ACS Poli, cel mai bun atacant român al anului 2013

Optimism rezervat la naţionala de handbal înainte de Mondialul din S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 5 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 3 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°