Doua zile de Bucuresti din care nu am înteles nimic - nu ca în restul de 363 as întelege mai mult din orasul asta, dar ma refer la altceva, la secvente de întâmplare absurda, cu semnificatii care-ti scapa sau pur si simplu nu exista.
Asadar, m-a prins controlul pe autobuzul 79. Doi domni, unul gras si în vârsta si altul desirat, mai tânar, cu un chitantier dupa el, ca o ghilotina în miniatura, au început sa-si faca numarul de intimidare, numai ca le-am taiat-o scurt, n-aveam niciun chef de cearta. I-am întrebat cât ma costa neatentia, le-am întins frumos banii, desiratul mi-a întins bonul din chitantier si un bilet de calatorie pe toate liniile RATB pentru ziua în cauza. Mi-au zâmbit si mi-au urat calatorie placuta în continuare.
Exact asta voiam sa fac, mi-am dat seama, când m-am vazut cu biletul în mâna, sa calatoresc cu autobuzul prin Bucuresti pâna mi se face rau. Sa schimb linii, cartiere, colegi de scaun, sa-mi ruleze pe geam cladiri, masini si alte autobuze. Asta voiam eu sa fac cu ziua aceea. Asa ca am coborât pe bulevardul Dacia, cu gândul sa astept în statie urmatorul troleibuz. Au trecut vreo doua si am hotarât ca nu-mi plac numerele lor, apoi m-am urcat în cel de-al treilea, fara sa ma uit unde duce. Pe geam, imagini familiare: biserica Delea Noua, construita pe la 1800, de un anume Nicolae „Inima Rea", logofat si paharnic, uite c-am intrat acum pe strada Popa Nan, unde, într-o casa sufocata de iedera, la numarul 32, si-a trait ultimii ani din viata cântareata Maria Tanase si, probabil, fotograful din versurile lui Mircea Vintila („În Popa Nan sta un barbos batrân si fotograf/Pustii de pe strada spun ca e un zeu. /Stie chiar de esti om bun sau rau/Dupa chipul, dupa chipul tau"). Am coborât din troleibuz pe strada Lucretiu Patrascanu si m-am uitat la numar: da, era 79. Am ramas în statie si mi-am zis ca iau orice, numai 79 sa nu fie. Am lu