Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O familie din Arad reclamă că autorităţile norvegiene i-au luat fără drept cei cinci copii

Publicat in Adevarul, joi 16 august 2012 ·

O familie din Arad revenită din Norvegia reclamă că autorităţile acestui stat i-au luat fără drept cei cinci copii, părinţii solicitând ajutorul autorităţilor române pentru repatrierea copiilor, care au între şase luni şi opt ani, transmite Mediafax.

Autorităţile pentru protecţia copilului din Arad au primit o sesizare de la doi arădeni care susţin că cei cinci copii pe care îi au sunt instituţionalizaţi de câteva luni în Norvegia, ţară în care au lucrat în baza unor contracte de muncă legale şi din care s-au întors zilele trecute.

Potrivit relatărilor părinţilor, Marius Rădulescu şi Claudia Stancu, cei cinci copii pe care îi au împreună, cu vârste cuprinse între şase luni şi opt ani, le-au fost "luaţi fără drept din grijă" în luna mai, de când nu ar mai fi primit informaţii despre soarta lor.

Tatăl susţine că din 2004 a fost în permanenţă "hărţuit" de autorităţile norvegiene, care l-au acuzat de mai multe infracţiuni pe care arădeanul susţine că nu le-a comis. Conform lui Marius Rădulescu, anchetatorii norvegieni l-au acuzat iniţial de un jaf armat, fiind arestat preventiv timp de o lună, după care ar fi fost eliberat din lipsă de probe.

Arădeanul spune că imediat ce a fost eliberat, i-a dat în judecată pe poliţiştii norvegieni şi a câştigat procesul, moment din care ar fi fost hărţuit sistematic şi acuzat că nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. "Mi s-a făcut dosar fals pentru jaf cu armă, dar am fost în tribunal şi am câştigat după patru ani de procese. De atunci, sunt permanent în vizorul norvegienilor", spune bărbatul.

El afirmă că în luna mai poliţiştii i-au intrat prin forţă în casă şi i-au luat pe copii, patru fetiţe şi un băiat. "Fetiţele mergeau la grădiniţă, băiatul la şcoală (...) Mi s-a spus că îmi iau copiii pentru a-i da unei alte familii, că la ei sunt puţini copii pentru adopţii", a declarat Rădul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 29 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 3 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său: „Pentru noi, este un simbol”

G4Media acum 52 minute
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AF

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 3 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 51 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°