Bine, dar să mai treci pe la mine - i-am spus, cu ochi rugători. ... Sau mai bine să iau povestea de la capăt. Aveţi în faţă cea de-a 301-a poveste. Pentru a fi aici, a trebuit mai întîi scrisă. Pentru a o scrie, povestitorul - ambetat de eveniment - şi-a deschis o bere, spunîndu-şi, aşa, gînd absent după gînd absent: 300 în spate! Cum s-au strîns atîtea? Cînd a trecut timpul? Unde se duce timpul trecut? Cînd s-o fi stins ecoul Big-Bang-ului? - şi alte asemenea întrebări esenţiale, pe care numai lenea le poate naşte. În momentul în care căpăcelul de la capsulă tocmai făcea bamps!, a apărut, din senin, şi djina mea din Djinistan, cunoştinţă mai veche (vezi Dilema din 28 martie anul trecut). Iată-te şi la a 301-a - mi-a spus ea. Şi a tăcut. Şi tot tăcea. Revenit în simţiri, abia am cutezat: Ci spune-mi, frumoaso, cum o să merg mai departe? Djina m-a privit muşcîndu-şi uşor buza de jos: Păi înainte de a merge mai departe, ar trebui să dedici cuiva povestea asta, a 301-a. Nu crezi că ar fi frumos? Eu am plecat privirea, am măturat un fir de sprînceană căzut pe tastatură şi am îngăimat: Şi cui anume? Păi, colegilor - a spus djina. I-am luat pe rînd, alături de ea: Tita Chiper - cea care mi-a deschis uşa redacţiei - e acum mai aproape de tine decît de mine, ce să mai zic; Lena Boiangiu m-a chemat în redacţie, dar de unde ştiu eu că nu regretă acum; i-aş dedica-o lui Radu Cosaşu, dar am mai făcut-o o dată şi s-a urzicat Dan C. Mihăilescu; Mircea Vasilescu e şef şi dacă-i dedic ceva, îmi ies vorbe; i-aş dedica-o Iaromirei, dar se supără Istodor şi mă bagă în Academia Caţavencu, cu bule deasupra capului; ar merita şi Dan Stanciu, dar sînt ofticat pe el, că a ajuns în mai la Paris şi eu nu; Alex. Leo e şi el la Paris - sau la Cannes -, să fie sănătos; Cezar Paul-Bădescu tocmai laudă ultimul clip al blondei de la ABBA, aşa că e pierdut în reveriile lui; i-aş dedica-o lui