In politica, armata sau afaceri, conducatorii se nasc rar si se educa greu.
Este suficient sa ne uitam la criza care bantuie Partidul Social-Democrat de aproape un deceniu de cand Ion Iliescu nu mai activeaza in primul cerc al puterii. Adrian Nastase avea talent, forta si autoritate, dar s-a vazut devorat de propria-i lacomie si vanitate. Ghidat succesiv de Vanghelie, Vantu sau alti indivizi verosi, Mircea Geoana s-a lansat, a defilat si a apus definitiv ca omul-papusa.
Nici liberalii nu se pot lauda. Deunazi, Calin Popescu-Tariceanu era mandatat de Dinu Patriciu. Acum, dl Crin Antonescu se infatiseaza ca pion favorit al kapitalistului Dan Voiculescu. Profesorul de istorie are toate aparentele unui om dezbinat, fara consistenta interioara, rupt de sine si subminat de locvacitate. Confectionate in graba si numai la suprafata, vorbele dlui Antonescu mascheaza o vasta incompetenta profesionala. El revarsa pe micile ecrane un delir retoric cu usor iz etnobotanic. De aici, poate, si micul succes obtinut in licee la alegerile din 2009...
Ce face, in schimb, Partidul Democrat-Liberal? La aceasta ora e oficial: se cauta lideri. Odinioara curajos si combativ in opozitie, Emil Boc s-a uzat in functia de premier. El plateste nota pentru timpuri vitrege sub raport economic, fiind totodata victima unei strategii de comunicare defectuoasa. Publicul i-a taxat fidelitatea excesiva (altii ar spune obedienta neconditionata) fata de Traian Basescu. Incontestabil varf de lance al gruparii portocalii, presedintele Basescu a ecranat lejer, prin temperament si stil, orice prestatie publica a sefului Guvernului.
Golul lasat de Traian Basescu n-a putut fi inlocuit. In orizontul alegerilor din aprilie sau mai 2011, s-au profilat pana acum cateva figuri alternative: Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde, Liviu Negoita sau Gheorghe Flutur. Exista poate si variante-surpriza,
