Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Astra va întâlni o debutantă în cupele europene. Slovacii de la Trencin s-au calificat eliminând-o pe IFK Goteborg

Publicat in Adevarul, vineri 26 iulie 2013 ·

Astra Giurgiu a trecut de ciprioţii de la Omonia Nicosia şi a prins un culoar bun către play-offul Ligii Europa, beneficiind de faptul că a prins o nesperată poziţie de cap de serie.

Astra va întâlni în turul trei preliminar echipa slovacă FK Trencin, o debutantă în cupele europene, dar care la prima ei calificare a reuşit să elimine celebra formaţie IFK Goteborg, după 0-0 în deplasare şi 2-1 pe teren propriu. FK Trencin este un club cu o istorie scurtă, fondat în 1992 şi care din 1997 a activat în prima ligă slovacă. După zece ani petrecuţi la cel mai înalt nivel al fotbalului slovac, Trencin a retrogradat, dar a promovat imediat. Patrpnul echipei este un fost internaţional olandez, de orgine chineză, Tschen la Ling, în vârstă de 57 ed ani, fost jucător la Ajax, Marseille, Panathinaikos, Feyenoord şi Den Haag.

Trencin îşi desfăşoară meciurile de acasă pe stadionul Sihoti, cu o capacitate de 4.500 de locuri, dar în cupele europene evoluează la Dubnica, pe o arenă cu 1000 de locuri mai mare. Sezomul trecut echipa a terminat pe locul trei în clasament, sub conducerea antrenorului Lubos Nosicky (45 de ani).

Trencin este o formaţie înfrăţită cu Ajax, chiar în această vară având locun schimb de jucători între cele două echipe. Olandezii l-au luat pe mijlocaşul Lobotka (18 ani) şi l-au cedat pe atacantul van Kessel (20 de ani). Vedeta echipei slovace este însă un nigerian, Adi Fanendo, un vârf de 23 de ani şi 1,93 m etri înălţime, care a marcat ambele goluri în poarta suedezilor. Fanendo a venit în 2009 la Trencin, a jucat doi ani, după care a plecat în Ucraina, la Metallurg Doneţk şi Dinamo Kiev, unde n-a confirmat, drept pentru care a revenit la Trencin. Slovacii mai au în lot un argentinain, Beaz, doi brazilieni, William şi Ramos, şi un bosniac, Hajradinovici. echipa este extrem de tânără, cu excepţia portarului Volesak (29 de ani), toţi componenţii l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 4 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum o ora
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 3 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 3 ore
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 5 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 3 ore
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°