Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa treci mai uşor peste momentele grele!

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 ·

În general, momentele dificile apar atunci când ne aşteptăm mai puţin şi de aceea este important să ştim cum să le gestionăm. Iată ce ne sfătuiesc psihologii!

Despărţirile, pierderea unei persoane dragi sau a locului de muncă ori pur şi simplu o situaţie încordată la serviciu reprezintă situaţii dificile care ne iau prin surprindere şi, de multe ori, ne pot da viaţa peste cap. Psihologii spun că modul în care reuşim să trecem peste aceste probleme depinde de fiecare dintre noi.

În general, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de ele, deoarece sunt surse de emoţii negative care ne pot pune sănătatea în pericol. Stările de deprimare, anxietatea, atacurile de panică şi depresia pot apărea cu uşurinţă în astfel de perioade.

În general, atunci când te confrunţi cu o situaţie dificilă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te linişteşti şi să amâni deciziile importante. În astfel de momente, se recomandă să gândeşti pozitiv, deoarece gândurile negative te pot face să iei hotărâri în defavoarea ta.

Acordă-ţi timp de gândire

Unele probleme necesită timp pentru a fi rezolvate, susţin psihologii. În acest sens, atunci când situaţia o impune, se recomandă să nu te pripeşti cu luarea deciziilor, ci să îţi acorzi mai mult timp de gândire.

De exemplu, hotărârea de a-ţi schimba actualul loc de muncă nu se ia în pripă, deoarece mai târziu poţi regreta. În acest sens, este bine să pui în balanţă avantajele şi dezavantajele. De asemenea, te poţi sfătui cu familia şi cu prietenii, deoarece ei văd lucrurile diferit, nefiind implicaţi direct în problemă.

Nu te ascunde în spatele problemelor

Multe situaţii tensionate ar putea fi evitate dacă problemele ar fi rezolvate la timp. Vitală este în astfel de momente atitudinea cu care priveşti ceea ce se întâmplă. Psihologii ne sfătuiesc ca atunci când avem o problemă să nu o ignorăm şi s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum o ora
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 10 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 9 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°