Multe dintre mărcile autohtone din Epoca de Aur nu au făcut faţă trecerii la capitalism şi au fost înlocuite, în preferinţele românilor, de produse din import. Ne spălam pe dinţi cu Cristal, foloseam săpun Cheia şi, dacă aveam pile, ne cumpăram covoare de Cisnădie şi perdele de Paşcani. Cine avea la geam o perdea de la Siretul Paşcani avea motive de laudă. Ce s-a ales acum de brandul construit în urmă cu 40 de ani? S-a pus praful...
Oraşul Paşcani a devenit cunoscut în întreaga lume datorită perdelelor unicat ce se realizau, acolo odată cu înfiinţarea, în anul 1973, a Întreprinderii de Tricotaje şi perdele Siretul. Cine avea la geam o perdea de la Siretul Paşcani avea motive de laudă. De o calitate incontestabilă, perdelele de Paşcani erau cumpărate de politicieni, de ambasadori, de familia Ceauşescu şi de şefi de stat de peste graniţe. Reprezentanţii statelor comuniste trimişi în Austria, Canada, Bulgaria, Franţa, Statele Unite ale Americii şi Orientul Mijlociu aveau, în birouri, faimoasele perdele. Producţia Siretul Paşcani ajungea, în anii '80, la cinci milioane de metri liniari pe lună.
Cea mai mare parte a producţiei mergea la export – în Canada, Austria, Bulgaria, Statele Unite ale Americii, Franţa şi ţările Arabe. Şi chiar şi prin străinătate, perdelele de la Siretul Paşcani nu ajungeau la oricine. Chiar dacă erau scumpe (până la 20 de lei pe metru liniar), cumpărătorii se înghesuiau.
Poate nu mulţi îşi mai amintesc de „Necherman“, un model care s-a vândut foarte bine înainte de Revoluţie, cu flori, dar şi cu forme geometrice. Sau de „Spic de grâu“, cu forme de spice, ori de „Florentina“, o perdea numai şi numai cu flori. Apoi a apărut „Spaniola“, cu câteva flori mari doar pe mijloc.
De la aceste modele s-a trecut la perdelele colorate. Şi nu a fost uşor. Ministerul Comerţului nu a vrut iniţial să accepte preţul d