Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUL PAPĂ îşi va alege singur numele, potrivit tradiţiei

Publicat in Mediafax, miercuri 13 martie 2013 ·

Următorul papă va putea, potrivit tradiţiei, să îşi aleagă numele pe care îl va purta în perioada pontificatului său, numele unui predecesor sau unui sfânt fiind opţiunile care se vor oferi celui de-al 266-lea Suveran Pontif din istorie.

Regula stabileşte ca succesorul Apostolului Petru pe tronul Bisericii să îşi aleagă numele imediat ce a fost ales de către cardinalii reuniţi în Conclav.

Apoi numele noului Suveran Pontif va fi proclamat în faţa mulţimii, la Roma, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, de către cardinalul protodiacon după pronunţarea celebrei formule latine "Habemus Papam".

Ioan Paul I, ales în 1978, dar al cărui pontificat n-a durat decât 33 de zile, este primul care a ales să poarte două prenume - o asemenea dublare de nume a fost fără precedent în istoria papalităţii -, dorind astfel să-şi exprime gratitudinea şi ataşamentul faţă de moştenirea lăsată Bisericii de către foştii Suverani Pontifi Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea.

Ioan Paul al II-lea, care l-a succedat în octombrie 1978, şi-a explicat alegerea în prima enciclică "Redemptor hominis" ("Răscumpărarea omului"), din 4 martie 1979, prin voinţa de a se înscrie simbolic în linia celor mai apropiaţi predecesori.

"Pontificatul (lui Ioan Paul I) nu a durat decât 33 de zile. Îmi aparţine nu numai să continui, dar şi, într-o anumită manieră, să reiau acelaşi punct de plecare", scria Ioan Paul al II-lea în prima enciclică.

"Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea au reprezentat o etapă la care doresc să mă refer direct asemeni unui prag de la care vreau, în compania lui Ioan Paul I, să continui mersul spre viitor, lăsându-mă ghidat, cu încredere nemărginită, de ascultarea spiritului pe care Hristos l-a promis şi l-a trimis Bisericii sale", se putea citi în "Redemptor hominis".

În ceea ce-l priveşte pe Joseph Ratzinger, el a ales numele de Benedict al XV

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 9 minute
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 8 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 13 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale